Doamna de la bibliotecă

Îmi povestea bunicul meu, tatăl lui Papa, cum pe vremea când… el i-a prins pe toți cei trei – Carol, Ferdinand și Mihai… făcea Papa liceul, oamenii erau uniți, solidari. Țin minte cum mi-a povestit că într-o seară, niște colegi de-ai tatălui meu au sărit gardul să-și ia țigări… Pe vremea respectivă dacă te prindea, te dădea afară din liceu. Băieții, erau cinci.. au sărit gardul și l-au sărit și înapoi, apoi la întoarcere i-a prins santinela. I-a somat, ei au fugit, n-au stat, iar pe unul l-a nimerit, când a tras. Tatălui meu, un coleg dintre cei cinci băieți, i-a spus „Tatăl meu mă omoară dacă nu ajung mâine la Academie!”, iar tata i-a răspuns „Las’ pe mine că rezolvăm!” și a rezolvat. Au vorbit în seara aia și erau câțiva băieți care nu doreau să facă carieră militară. S-au sfătuit și la careu, dimineața următoare urma să-i strige pe cei ce au comis fapta seara anterioară… Și ei să vezi cât de uniți erau… La careu când s-a auzit „Să facă un pas în față cei care au sărit gardul noaptea trecută!”  cei cinci s-au uitat unul la altul și au făcut un pas înfață. Practic ce s-a-ntâmplat… cei care nu vroiau să facă carieră le-au luat locul celor care săriseră gardul. Ei erau fii de militari cu grade și importanți și nu puteau să-și păteze numele… Așa că băieții ăștia le-au salvat pielea. Dar să vezi, după, s-a făcut consiliul profesoral și s-a discutat. S-a luat decizia să-i dea afară din toate liceele militare din țară și să nu mai fie acceptați nici la cele civile… S-a aflat asta și unul dintre cei cinci vinovați avea tatăl la Statul Major. S-a dus băiatul și a vorbit cu tatăl său, iar acesta a venit și a discutat cu profesorii școlii… Și le-a spus așa: „Băieții ăsția nu pot să fie dați afară din toate liceele. Dați-i afară din cele militare, dar ei sunt ultimul an, ei trebuie să termină acest liceu, nu le putem distruge viața!”, iar autoritatea și cuvântul lui s-au făcut literă de lege. Și decizia s-a schimbat în așa fel încât ei s-au putut duce la licee civile și au fost primiți, și-au continuat studiile și au făcut cariere civile… Dar oricât s-ar fi adaptat noilor prieteni, tot adevăratele prietenii au rămas cu cei de la militar… Îți dai seama, de la 9 ani – 11 ani în aceeași instituție și sistem…

Liceul militar era gratis, aveau cei mai buni profesori, urmau elevii să devină ofițeri în Armata Regală… nimeni nu se aștepta la lovitura de stat din ’47… Liceele civile erau cu bani…

Au mai rămas prieteni peste ani cu cei care se purtaseră frumos cu ei, la civil, și se mai întâlneau la reuniuni și cu aceștia… îi chemau…

Acum ne guvernează o ignoranță, atât de păcătoasă… Cu atâtea posibilități de informare, îi văd realmente pe copiii de azi pierduți în atât de multă informație, pe care nu știu să o cearnă, să o acceseze, să o găsească, să o identifice… Iar asta e atât de păcat. O lume atât de mare în oportunități lasă goluri uriașe în fiecare dintre viitorii adulți.

Când era vremea tatălui meu, Papa are 85 de ani, el iubea câmpul, caii, agricultura… iubea să-i spele și să-i îngrijeaască și să-i perie… Dacă lor mereu li se aduce fân, fânul ăla fiind ud, ei așezându-se pe el – noaptea, fac niște bube pe piele și nici veterinarii nu mai au leacul pentru așa ceva… Și mor.

Doamna de la bibliotecă avea o expresivitate atât de aprinsă și de energică, nu i-am știut vârsta, dar i-am aflat numele…

– Ca să înțelegeți.. fiecare coleg, colegă îi spunea Iulia, Iuliana, Iuli… iar eu am venit cu Julietta… Și așa i-a rămas porecla…

– Da, când m-am născut medicul a întrebat-o pe mama „Ce nume îi puneți?” (povestea atât de entuziasmată)… iar mama a spus ferm „Iulia”… doctorul îți dai seama auzea Andreea, Maria ș.a. iar când au auzit altceva, a răspuns atât de surprins și bucuros „A!! Iuliana!” și mama a rămas surprinsă că spusese Iulia, iar doctorul a trecut Iuliana în certificat… și așa a rămas.

M-a impresionat din multe motive, dar frumusețea limbajului, expresivității, modului de a vorbi, cuvintele alese și gândurile sale ( pe care nu am putut să le redau pe toate aici, căci nu ăsta e rostul blogului – să redau critica detaliată a oamenilor despre societatea de azi ), dar și chipul ei.

Pe vremea tatălui meu, el a avut trei frați, îmi povestea cum muica se descurca cu toate. Muica – mama lui, și chiar am prins-o și eu în viață mult timp… Nu se plângea niciodată că-i lipsește ceva. Erau alte vremuri, nu a avut niciodată probleme. Într-adevăr, ei erau trei frați, iar muica, atunci când gătea, chiar îmi aduc aminte cum povestea… făcea mâncare de cel puțin 2 ori pe zi. „Măicuță, eu când gătesc trebuie să fac o oală așa de mare!” (și și-a întins brațele, unindu-le ca și cum ar cuprinde un copac)…

Am plecat cu drag, deși aveam treabă multă și nu am finalizat-o pe toată. Ne-am promis că ne vom revedea.

Așa am dat eu de actorul meu preferat. De prima dată când l-am văzut, am zis că pe el îl voi urmări toată viața. Îmi amintesc un film ce l-am văzut, erai mic copil și l-am savurat cu adevărat. Era vorba de doi smecherași, care au văruit o cameră, au aranjat-o, i-au pus aparatură radio și l-au convins pe un milionar să parieze pe o cursă de cai. Ei ce făceau.. au înregistrat sunetele de la o altă cursă de cai și în spatele camerei, cineva vorbea pe microfon… Iar cei din cameră chiar aveau impresia că pariau pe o cursă reală… Era un film atât de bun cu Robert Redfort și Paul Newman…Stai că-ți spun imediat cum se numea…

Amabilitatea ei este primul lucru pe care l-aș scrie pe foaie despre Doamna de la bibiliotecă ..

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s