suflet cald, bun, mare

Astăzi am să scriu despre un om special în viața mea, care a ales, azi să stea singur… Mi-a dat un mesaj și mi-a spus că nu prea are chef de nimic și că preferă asta pentru această zi…

Scriu despre el fiindcă vreau să nu-i pierd eu speranța. El și-a cam pierdut-o, iar eu nu vreau să îl consider un om pierdut din acest motiv. Încă mai cred în faptul că va fi bine într-o zi. E un om excepțional, cu un suflet uriaș de cald și îndurerat, dulce și greu, din cauza atâtor suferințe și lipse ce le-a avut în lungul anilor, dar tocmai din astă cauză gândesc că binele său va răsări, așa cum el însăși îi învață pe ceilalți ca mine – mereu pe fuga – răbdarea…

E trist acum, îl simt, îl știu… Și-mi pare rău. Poate că dacă scriu aici, consider că asta e tot ce mai pot face cu un gând pur spre el. Își vrea familia înapoi. A rămas un copil mare cu părinți plecați după bani, după achitarea unor datorii, făcând altele-ntre timp… Dar el tot singur a rămas. Cum să nu te enervezi, cum să nu fii trist și furios, răbdător până când? în situația în care tu nu răspunzi pentru dorințele și deciziile celor mari, mai mult de atât, nimeni nu te-ntreabă ce ai nevoie…

N-avea nevoie ca lumea să plece. N-avea nevoie ca unica lume din viața lui, ce i-a furat cealaltă lume, să plece. Avea nevoie să rămână. Acum se simte singur și trist pentru că toate urările în perioada asta au un mesaj standard… „să te bucuri împreună cu cei dragi / cu familia…”… dar ai lui unde sunt?

Nici nu-i mai vede, nici nu-i mai aude. A fost abandonat. Nu se poate baza nici pe oamenii actuali din viața sa, căci sunt diverși, diferiți de el, de nevoile sale, iar fiecare cu viața sa.

Nu și-a întâlnit sprijinul, deși poate-ntr-un timp îl avea, dar natura se schimbă, iar marcat fiind de grijile, suferințele și durerile adânci ce-l macină și acum… nu a putut să se urnească.

Un om părăsit, abandonat, „însingurat” căruia forța de luptă îi mai este declanșată de certitudinile pe care alții nu i le pot asigura, decât cu contribuția sa. Un cerc din care nu se vede vreo ieșire decât cu o altă mare suferință produsă și suportată de el. Mă doare să-l văd așa… și binele ce poți, să i-l faci de multe ori, se dovedește a fi mai crud de suportat decât suferința.

Ochii săi sunt mai obișnuiți cu o formă de barcă-ntoarsă decât cu forma scobitorilor de la râs…

Nesiguranța lumii îl afectează, singurătatea îi place pentru că-i mai bine așa. E mai liniște, mai sigur, mai cert, mai simplu…

Îmi doresc doar să fie bine… într-o zi… indiferent de ce va însemna acel bine… să ajungă ca drumul său să fie format prin ceea ce-și dorește… Merită asta, fiindcă sufletul său e bun!

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s