spirit descoperitor

Am câștigat ceva din experiențele celorlalți. Poate n-am învățat tocmai ceea ce vroiau ei să învăț, dar am înțeles lucrurile de interes pentru mine.

Aici vroiam să ajung. Interes.

Vroiam să vorbesc despre ce te face să sari de pe scaun. Pot spune un singur lucru, din propria-mi experiență aventurieră: ceea ce-ți atacă ochiul, inima și mintea este înăuntrul tău de la naștere. Aș putea totuși să îmi fac o altă argumentare singură și să spun că unele lucruri, interese, că despre asta vreau să vorbesc, se pot activa pe parcurs ce treci prin/peste (depinde de fiecare) niște etape.

Eu aș spune – și poate unii ar interpreta ca o scuză că stau acum să scriu și că nu sunt afară cu o cameră, filmând sau fotografiind, lumea – cea pe care vreau s-o dăruiesc cititorilor prin blogul ăsta – că spiritul se manifestă indiferent de context.

Nu sunt singura care s-a născut în țara asta, trăind după niște legi nescrise, sau mă rog, după unii, scrise dar subiectiv și contextual interpretate.

Știam mulți oameni care-și doreau să exploreze spațiul românesc, apoi visau și la Europa, unii dintre ei au reușit asta și au mers către celelalte continente, alții nu.

Și totuși îi admir pentru că au rămas la fel de însetați după cunoaștere, după experimente sentimentale care să le ridice părul de pe mâini și să-i facă să fie vii, după amintiri de neuitat construite prin aventurile, peripețiile, plăcerile, plimbările și frumusețea oamenilor alături de care au petrecut micile lor cursuri de explorare. Știu un profesor de fizică, Șerbu-i numele său, are un suflet de copil de 17 ani, în plină vârstă teribilă de adolescent, care te privește cu niște ochi exagerat de energici și plin de poftă de viață. E destul de mare pentru a-i mai spune tânăr. E un veteran în ceea ce face. Cred că a făcut deja 30 de ani de carieră… i-a depășit – zic eu – de mult timp. E profesor de fizică. Iubește explorarea. Mereu îl vezi în geacă sport, echipat parcă de vreun sport de iarnă – pe jumate, evident.

Poate că maladia cunoașterii nu se naște așa rar ca geniile în literatură, dar mi se pare că se manifestă diferit la fiecare ales al său, mai ales din cauza contextului. Pe cât de ușor de clasificat e contextul la noi în țărișoară… ori ai bani, ori n-ai… pe atât de multă diversitate oferă acest aspect discutat în cadrul subiectului.

Ce-i frumos în toată chestia asta e că dacă ești mai norocos, iar aici nu mai pot modera sub nicio formă subiectul, faci din maidanul tău din spatele blocului propriul laborator de științe ale naturii. Mai ești norocos cu niște bunici cu pensii bune, le ceri un aparat foto și încarci pe net cam tot ce-ți vede ochiul.

Dacă ești și mai norocos, mergi la mama și o pui în temă. S-ar putea să-ți cam scape niște vorbe dulci când ai să-i ceri, peste puțin timp – cu siguranță, căci ești un spirit de căutător – bani pentru un DSLR, dar bucuria va fi și a ei pentru că tu ai preocupări sănătoase.

Probabil simt să precizez. Nu fac educație pentru bogătani. Ei au bani, de multe ori nu știu ce să facă cu ei, căci nu le frige gura după o acadea două zile, dar chiar nu mă interesează domeniul lor.

Mersesem la un curs anul trecut și profa ne povestea cât avânt a luat descoperirile prin intermediul televizorului. Nu-i chiar rău. Sunt programe interesante, cu documentare interesant realizate. Dau puncte de pornire. Asta e important. Când cel mic va crește, mereu va înțelege că-i important să caute și el, desigur, dacă cineva va avea interesul să-i explice că nu totul poate fi cuprins în 44 de minute de film… Dar e un spirit cuceritor și o va face.

Am descoperit prima dată frumusețea unei toamne de Vrancea. Urmau munții verzi și atât de sănătoși vara și am continuat cu rocile. Între timp grămada de oameni ale căror povești le povesteam altor oameni se făcea tot mai mare.

Ce e încă frumos la natura românească? Mai are de trăit. Eu așa zic. Dacă nu vin ăștia cu gazele de șist să ne smulgă viețile din pământuri și din noi, mai pe ro, dacă nu ne opun noi să vină ăștia… o să tot avem ce vedea, ce experimenta, ce cățăra și cu ce ne bucura ochii și inimile.

Atât mai zic.

Copilului arată-i, du-l, implică-l, învață-l. Nu-ți va mulțumi poate el, dar peste ani, îți vor mulțumi sute de oameni, poate chiar mii, ce-l vor aprecia și-l vor vedea ca un exemplu și mai mult de atât, vor fi încântați să lucreze cu el, indiferent ce ar putea să însemne asta. Am fost doar ciupită de un țânțar,  apoi s-a declanșat foamea! Cineva-mi povestea aseară despre efectul căpușei – dacă suge prea mult sânge, toxina eliminată de ea – eliberată în moment ce suge sângele, ca un anticoagulant, se fixează pe creier și în timp dai colțu’ pe motiv că-ți afectează starea de sănătate a mușchilor/musculaturii. Ce bine ar fi dac-am fi și noi căpușe de-ăstea pentru toată frumusețea ce ne-nconjoară.

Posibilitățile (financiare) cresc azi pentru cei mai mulți dintre noi. Se vorbește despre alternative de a face bani și există o întreagă industrie care fabrică omul independent, capabil și cuprins de consum. Posibilitățile (naturale) scad în schimb – ne distrugem natura, ne stricăm propriul habitat, dar nu vrem să ne dăm seama, căci posibilitățile (culturale, sociale, mintale) scad. Devenim mai comozi, mai indulgenți cu propriile noastre nevoi și le lăsăm să ne creeze.

La primul show de la Strejnic, din 2011??, fotografiam un băiețel care stătea aranjat pentru poză lângă unul dintre frumoasele Iacărilor… Mi-ar fi plăcut să mă ducă mama de mânuță, să mă pună undeva, să văd peste câțiva ani pozele respective și să se aprindă în mine un foc nebun de a afla mai multe.

Ceea ce oferă natura, niciodată nu va oferi vreun om.

Am fost școlită de către munte. Prea puțin. Dar fiecare gură de apă pe care-am băut-o de pe-un râu a fost cât 200 de la oraș, bogată în de toate… Am fost în Straja. Aveam vreo 15 ani. A fost uimitor câte am aflat că pot face eu însămi, cu mâinile care acum tastează, și cât de mult m-a ajutat în viață fiecare amintire despre cum mi-am depășit limitele. Iar toți eram timizi la început și fricoși.

A fi implicat cere timp. Dar relaxarea e cea mai frumoasă când sub ochii tăi atârnă rezultatele implicării tale. E doi în unu: înveți relaxându-te sau te relaxezi învățând, depinde de fiecare căciulă.

Dacă ceva mi-a fost dat de către părinții mei – aceia au fost câte 4 milioane pe an, cam asta ar fi media reală, bani cu care plecam într-un loc din România, cu un grup organizat. Mi-e așa de dor de clipele și amintirile atât de frumoase cu care am rămas.

În cele mai grele momente muntele te ridică, apa te liniștești și râul își dă energie. Verdele te refresh-ează…

Am stat în beznă mult timp. Iar tot ce mi-a învigorat spiritul, mintea, inima, erau frumusețile pe care acum le-aș mai cuprinde din nou cu ochii, să le înțeleg din nou.

Un film îmi aduce aminte de o concluzie frumoasă, ce n-o mai spun în cuvinte, căci filmul o spune pe larg…

Dă-i omului diamantul și el îl va sculpta după forma și asemănarea inimii sale.

Nu contează sub ce formă se manifestă spiritul cuceritor de lume, important e că se manifestă. Caută pe Google, stă pe maidan ore întregi, discută la telefon cu colegii sau prin forumurile online, își înnebunește bunicii cu visele mari?! Lasă-l să-și facă damblaua. Dacă poți alimenteaz-o. Dacă nu, oferă-i și tu propriile tale alternative. Va sosi timpul când îți va mulțumi, când se va întoarce acasă nebun de fericire că a atins cerul 🙂

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s