o viitoare mamă

Mi-am permis să fac ceva necugetat. Întotdeauna am simțit că va fi extraordinară, iar acum am dovada. Mă v-a certa, dar nu-mi pasă. Este prima de la care am auzit o expresie deosebită. Îmi permit, cu toată căldura să i-o dăruiesc înapoi. Ești un diamant neșlefuit!  Diferența de ani mă face doar să mă bucur de ceea ce atât de frumos se împlinește! Întotdeauna m-ai cucerit, întotdeauna mi-ai fost exemplu. Azi, pentru mine e ziua ta! Îți mulțumesc.

Intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, noi devenim ei, le luam locul de ocrotitori, de protectori. Timpul trece si nici acum nu-mi dau seama cand au trecut 21 de ani si ca deja cu greu ma mai pot numi copil, desi tanjesc dupa caldura mamei sau dupa fermitatea tatalui. Dar acum ca am crescut, nu ii mai vad ca pe niste titani asa cum imi pareau de odinioara, ci acum ii vad umani, vulnerabili, viciosi. Dar tot procesul asta de „a trai” este ireversibil, eu nu ma mai pot opri din crestere si nici ei nu se pot impotrivi „cresterii” lor. Acum, parca fiecare gest de tandrete al mamei imi pare ca un gest disperat de a ma regasi pe mine un copil, dar nici ea nu cred ca a realizat ca timpul se curge si lasa in urma viata si maturitate. Eu consider ca este de datoria mea sa le arat atunci cand ei nu mai reusesc sa vada, atunci cand timpul intradevar s-a scurs prea repede pentru ei ca sa intelaga sau cand sunt neajutorati, iar unele dintre momente ale vietii ii surprind slabi, lovindu-i, sa-i ajut.

Uneori se comporta si ai nostri parinti ca niste copii mai mari, orgoliosi de asemenea nu vor recunoaste… Dar cand este cel mai dulce ajutorul unui om drag, decat atunci cand te suprinde undeva din umbra cu un sprijin cald? Nu-l pune la zid. A gresit. Iarta-l intr-o zi. Eu cred ca inauntrul lui se afla un om care plange. Stiu ca esti satula si sleita sa-ti mai consumi energia, dar nu-l crucifica macar… Cand il privesti cu ochi intelegatori, te uiti astfel si la tine..
Desi nu sunt familista, asta e unul dintre cele mai mari teluri in viata, daca nu cel mai tare si care ma intareste si mine atunci cand simt ca nu mai pot, atunci cand simt ca vreau sa dezertez, si anume EI. Sa-i ajut, sa le arat o altfel de lume, o lume pe care nu au reusit sa mi-o arate cat eram mica din cauza neajunsurilor, dar asta e ceea ce vreau eu sa le dau: fiori de bucurie descoperind lucruri noi si bucurandu-se odata cu mine. Iar ceea ce ma ambitioneaza si mai tare este faptul ca eu sunt unicul lor sprijin moral si poate…in viitor si financiar. Nu au pe nimeni altcineva, ma au pe mine, iar eu ii am pe ei, ne avem unii pe altii si imi doresc ca atunci cand va veni momentul crud sa-mi iau „adio” de la ei, desi ma doare si acum cand scriu asta, sa fiu fericita si implinita cu faptul ca am reusit sa le fac viata mai frumoasa.
Tot odata sunt de parere ca numai un aluat bun coace frumos. Prin urmare numai niste oameni buni puteau sa te creeze pe tine si merita sa le ierti stangaciile pe care le-au avut in copilaria ta, precum si greselile pe care le fac acum, desi in spatele lor este bine ancorat stingardul  de „adult responsabil”. Nu poti experimenta echilibrul, daca… nu stabiliesti echilibrul inca de la radacina. Voi sunteti niste oameni frumosi, si desi poate nu vezi acum, voi chiar formati o familie deosebita!
Te pupa si te imbratiseaza prietena ta „sangeranda” si sleita de puteri momentan, dar cu drag si dor!
Nu uita ca in fiecare zi…
Sa te inalti la cer!
Somn bun!
Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s