rapiță, ciocârlii și frunze verzi

data trecută s-au certat cu mine că n-am vrut să merg. mă enervau că mă duceau obligatoriu la Sf. Andrei și mă puneam să mă port într-un fel în care eu atunci nu simțeam. sunt de părere că trebuie să simți niște chestii ca să faci ceva anume… mai ales legat de domeniul ăsta.

într-o zi am zis, bine… ca să scap de gura ei hai să merg, ce poate să fie așa de rău.

era un mai – dacă nu mă mai înșeală memoria. era un tablou de primăvară-vară pe care n-am să-l uit niciodată – genul ăla de mediu care te face să oprești mașina și să fumezi o țigară, să te uiți ca tâmpa în jurul tău, în gol, cu ochii fixați pe câmpuri și să te minunezi cât de calm și pace, liniște și goliciune e în jurul tău.

mă uitam ca nebuna pe geam… aveam gura căscată și nu țin minte să mai fi simțit așa înainte.

ne-am oprit pentru un grătar, după ce și-au terminat ei treburile… era o gălăgie în pădure… nu vedeam de unde veneau toate sunetele, oricât aș fi încercat să le prind urma, avalanșa mă bruia. în toată fuga mea descopăr ditamai covorul de frunze de peste mine. m-am simțit ca într-o plăpumioară 🙂 era ce-i drept răcoare sub plapuma mea, dar mi-aș fi pus pălăria pe-un ochi și-aș fi tras un pui de somn…

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s