femeia și fata

m-am uitat la mâinile ei și erau butucite, mi-au lăsat un gust de detergent în gură și m-am gândit oare câte mii de vase a spălat femeia asta la viața ei.

era îmbrăcată simplu, sărăcăcios, dar încerca să fie atentă cu sine. stătea picior peste picior și mi-e caldă în priviri. avea un fes gros pe cap, semn că nu trăia prea bine și frigul îi trecuse des pragul pielii. avea șosete albe în picioare și avea privirea și zâmbetul atât de prăfuite și de ridate, că am avut instant imaginea unui copil mare, de la orfelinat acum nu e corect să spui orfelinat, nu mai e acceptat academic, fiind înlocuit cu centru de plasament sau din familiile ălea clasice pe ecranele televizorului, de la noi: casă abia cârpită cu nămol, cu uși descentrate, câțiva copii în fața casei, în curte, de obicei fără gard, sau dacă acesta există, rezemați timid de acesta, cu chipul vesel, naiv, cu degetul undeva pe față sau în gură, trăgându-și privirea înaintea zâmbetului și uitându-se admirativ către cameraman fiindcă n-au idee cine-s „nenea” de-au venit să-i filmeze. cei mai crunt e că-și duc realitatea așa, necăjiți și poticniți într-un sistem arhaic, unde nimeni nu-i întreabă sau nu-i solicită vreodată. numai că ea părea versiunea mai în vârstă a acestui tablou.

nu avea mai mult de 35.

avea niște pantofiori, probabil și-i pusese de buni, pantaloni în dungi, roșu cu alb, și o gecuță sport. era mică, nu lăsa o urmă de parfum cât mai mică după ea, unul ce să-l poți suporta, dar vorbea cu oamenii dragi ei la telefon, pe rând, câte puțin.

avea o viață, era un om așa cum noi nu ne-am mai obișnuit de mult să mai percepem oamenii. credem că ești om dacă ai bani sau imagine bună în oglinzile din fața ta. da, asta am devenit. niște oglinzi. nu mai suntem sticle care se fac tot mai frumoase după fiecare proces de ardere. nu mai trece nimic dincolo sau să intre ceva. poate doar organele unele-ntr-altele.

povestea cuiva că, probabil – iubitul său i-a dat bani să meargă acasă la Buzău. spunea că îi era așa de dor să meargă acasă. și povestea departe în viața sa.

se ducea probabil la el. fusese chemată urgent.

totul mi-a dat un iz de prostituată săracă, de modă mai veche, fidelă unui anumit client, din când în când… și-am stat și având tot ce-am scris mai sus în cap, m-am întrebat e oare vina mea că am simțit asta sau vina unei cutume sociale a etichetării, a devalorizării schiței omului din fața noastră doar pentru că nu e cel puțin apropiat de stilul nostru de vestimentație. da, judecăm după haine, după primul contact vizual pe care-l proptim în celălalt, nu mai gândim că omul din fața noastră poate face mai multă muncă decât noi într-o zi normală să aibă pe masă o pâine, care costă azi 2 lei. ok, o să-mi ziceți că găsesc și cu un leu. ideea dacă vreți să o prindeți, o veți prinde și fără comentariul ăsta.

într-adevăr e greu de decis în capul meu acum care e mai important – omul cu ideea sau omul cu munca, dar au început, de la un timp, să aibă o valoare deosebită oamenii care muncesc pe rupte, fizic, care fac ceva. cu siguranță muncea pe litoral, cine știe ce menținea curat pentru fufele fițoase care invadează litoralul vara. sunt mulți ca ea.

și-am mai zărit astăzi ceva special.

fata despre care voi vorbi se numește Duța. o știu suficienți oameni, dar nu atât cât să conteze într-adevăr pentru societatea românească. păcat, un mare păcat.

a fost abandonată la naștere, „am fost crescută de statul român” – mi s-a părut extraordinar modul cum a răspuns întrebării, fiindcă toți astăzi blamează statul român că nu-i bun, că nu face nimic, că e groaznic în România, dar uită-te la ea – ea trăiește pentru că România, România asta pe care noi o dăm la gunoi, a făcut-o să trăiască – și spunea că mânca bătaie pe bandă rulantă, chiar și așa după 15 ani de viață ajunge pe străzi. cu încă un grup, ajunge să ajute oamenii din apropiere, să-și mai câștige pâinea. muncește și-și cumpără primul ei training și prima pereche de adidași. are încredere în cineva și îi lasă sub patul în care i se promisese că va pune capul în noaptea aceea. este dată afară, iar punga dispare. a plâns și plânge când își amintește.

azi, ea e vicecampioana de 3 ori, la nivel mondial, la box feminim.

poate că fata ședea odată în femeia de ieri, dar iată cum viața nu are aceleași șanse pentru fiecare. păcat.

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s