ce facem cu ei

ceea ce mă dezgustă este atunci când tu acționezi firesc, normal, departe de emoții, office – dacă vă clarifică, rece… și ei își ascut armele pe spatele tău.

ești tu un învins, argumentându-se că arta de a te feri de ceilalți e tot o întruchipare a înțelepciuni sau că acolo unde știi că vei fi lovit, apără-te.

și ce faci dacă nu ești un om așa? eu cred că fiecare-și primește ce al lui în viața asta, dar lumea a ajuns prea departe pentru a mai crede în destine/soartă/coincidențe… mă obosește dezamăgirea, mă golește goliciunea oamenilor și pentru asta ar trebui să-mi regăsesc energia printr-o formă sau alta de război? printr-o răzbunare?

nu-mi oferă nicio emoție. nici măcar senzația că ești mai presus decât toți nu mi se pare satisfăcătoare. ești mai sus decât ei, deasupra lor deci, așadar singur.

e pură legătură dintre subiect și predicat dacă vreți, mai sus. nimic deosebit și nu e nicio filozofie ascunsă nicăieri. poate a fost, azi nu-i mai cunoaștem originile.

o faptă eroică, de sacrificiu, cum e răzbunarea, îmi aduce doar pierderi. cel puțin a timpului folosit chiar și gândindu-mă la.. fiindcă aș fi putut să-l umplu cu ceva sănătos și productiv, ceea ce numim noi bine, bun, frumos sau cum a mai dorit omul a spune.

pierderile nu explică deseori suficient de puternic de ce ar trebui să încercăm să ne schimbăm modul de funcționare.

am ajuns la insensibilitate. te uiți la om și vezi că nu mai ai nicio treabă de făcut. un doctor bun nu pleacă până nu încearcă orice. dar asta îi mărește dezamăgirea din final. și totuși e mulțumit pentru că a încercat, prin tot ce a știut, de fapt, să se automulțumească.

și dacă ceilalți din fața ta nu merită atâta trudă? n-ai de unde știi. eu una nu pot măsura asta, decât pe parcurs, când deja ți-o iei în barbă sau chiar ți-ai mai luat-o și înainte, însă nu suficient de aprig încât să deschizi ochii serios…

1486823_782702511741946_7941345223052524916_n

majoritatea vieții întâlnești persoane greșite. puțini sunt brazii în pădurile de foioase.

   fie că vrem sau nu orice ne influențează mintea. mi-e greu să nu afirm că anumiți oameni nu au tocmai o influență sănătoasă pentru dezvoltarea ta, privind și spre viitor. nu deschid o polemică despre ce poate însemna sănătos.

  ce facem cu toate urmele pe care oamenii le lasă în viața noastră? majoritatea problemelor se conturează în jurul banilor sau a oamenilor. e o discuție extremă să vorbim cât la sută dăm vina pe alții, cât la sută reflectăm și dacă facem asta, asupra acțiunilor noastre în societatea zilelor noastre, dar promit că rețin acest subiect și cândva, îl voi dezvolta.

și-atunci cum rămâne cu cei care provoacă necazuri? declanșează evoluții? către ce? te descoperi pe tine pentru că ei ți-au făcut rău și natura îți spune că te întorci la tine însuți? și dacă nu existau ei… cât de frumos deveneai?

ipotetic. cum ar fi fost să te naști undeva departe de rău, sub orice formă. visul oricui, nu? eh, nu chiar, dar a unora dintr-o anumită parte a lumii… crești sub îndrumări a oamenilor aproape ca tine, ajungi să cunoști răul în slabe forme din realitatea ta, dar îl poți cunoaște din cărți și din alte metode de „educare” apoi tot crești nefiind cu inimă neagră-nauntrul tău. cu trecerea anilor ai fi devenit o persoană mai radiantă? ai fi devenit un om sclipitor? {ar fi fost viața ta cu totul alta? cu siguranță că ar fi fost.}

e ca și cum transformi discuția asta într-un de tip: piloți născuți cu talent vs. piloți cu școală. cazul nostru e piloți talentați și cu școală.

și totuși. dacă tot mușcă o omidă dintr-o frunză câte-o bucățică, apoi pleacă la alta, apoi vina altă omidă și așa mai departe… frunza se va termina. ce mecanism de apărare are frunza?

care e mecanismul omului așa încât să nu apeleze la răzbunare, dar să se protejeze? identitatea? cea sculptată după fiecare lovitură de daltă prost dată de câte-un alt elev ce trebuie să ia lecții de practică, având la rândul său tutori sau părinți doritori și crescuți după registrul identității în sine – cui pe cui se scoate?

atunci este cert că valoarea meșterului care repară bucata de lemn, care scoate ceva nobil din bucata de lemn „de școală” este cu atât mai mare, cu cât se mărește dorința aprigă de a elevilor de a se încadra în trendul aproape creat, acela de a fi sculptor.

distanțarea dintre cele două stadii devine tot mai vizibilă.

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s