idioți

să ne lămurim… idioții sunt oamenii cu multe idei…

mă tot țin să scriu cumva chestia asta. nu găsesc o formă, dar tre’ s-o dau afară.

unora le place să spună vorbe grele și care aparent sunt importante, așa pe ultimul moment, ca să adauge dramatism și importanță – cea pe care ei nu au fost în stare să o acorde până să se ajungă în asemenea punct și să te facă pe tine să te simți vinovat pentru asta.. eventual toată viața dacă e posibil să fii bântuit de spusele lor și să te întorci mereu să depinzi de fantomele lor necurate, ca să nu poți trăi nici tu dacă ei n-au putut. ce porcărie. importanța a scăzut în punctul când vorbele le-au părăsit gura. de ce? simplu – îți dai seama despre ce e vorba de fapt. strigătul lor de ajutor sau disperare nu face nimic altceva să-ți dea indicii clare că problema nu e la tine. nu ești tu vinovat că cel din fața ta nu a avut noroc sau succes și că s-a ales cu o viață de rahat. mai ales îmi plac oamenii care transformă chestia asta într-un zbucium total… iar peste ceva timp revin cu un telefon și se anulează totul. băi falșilor voi vă mai suportați?

mă enervează tupeul și îndrăzneala unui asemenea om, care vine cu pretenții cât China și ți le aruncă în față de parcă tu ești mă-sa. zău așa, scutește-mă de frustrările tale.

odată un asemenea idiot mi-a aruncat-o frumos, deep… „mi-ai luat tot ce-am mai avut”… cu ochii mijiți așa ca un țigan de Hodora care se apucă negocieze drastic cu tine prețul la cazanul de țuică…

păi nenică de unde scot unii texte de genul? nu mă bântuie ce-a zis, ci mai degrabă tot tabloul cu expresii, cu semnificații, cu momentul și postura cum a făcut-o. când de fapt totul de rezumă la NIMIC.

există o categorie mare numită nimic-uri.

aici vorbim despre ce selectăm să ajungă la nimic-uri. mai sus e un exemplu.

de ce face sens ce zic pentru toată nebunia asta de blog? pentru că uneori niște buruieni de-ăstea își fură soarele la trandafirii tăi.

și e enervant!

. . .

revenindu-mi din transa repornirii acestei furii, spun sec: oamenii de gen nu vor atenția,vor celebrarea lor de către tine. vor să rămână ca niște licheni pe o țestoasă. și dacă eu nu vreau? marș dă-te dreacu’…

de fapt – ce pretenții să ai de la cineva care gândește că tu ești ultimul măr căzut din pomul vieții sale?