blood hunter

totul a plecat de la…

10313820_725965457454936_7003468252620143975_n

 

 

numai că eu n-am să vorbesc despre presă.

am să vorbesc despre o realitate ce mi-a guvernat ani din viață.

am fost acuzată că folosesc cuvinte mari pentru lucruri mici, am fost acuzată că sunt incompetentă, am fost făcută proastă, am ascultat tot felul de acuze asupra mea din partea celor mai importante guri – care ar trebui să ofere sprijin, așa cum credea și o fată de curând, instinctiv, asociind simplu și după propria-i experiență lucrurile. am auzit păreri despre cât de pretențioasă și cât de incompatibilă social devin, am auzit spunându-mi-se imprevizibilă și incredibilă în sensul în care sunt mai mult decât un om poate duce, am auzit spunându-mi-se că sunt imposibilă și totuși…

cer eu imposibilul? mă bântuie întrebarea asta de foarte mult timp.

poate. pentru vremurile noastre poate.

mi-a declarat ieri, cineva extrem de apropiat, că e deranjată, agitată de căutarea mea care tot nu dă roade – în a găsi oameni de calitate cu care să mă înconjor. au fost mulți, am triat de pe facebook, i-am triat când dădeam mesaje de sărbători, i-am triat iar de pe facebook ca să ajung la trei locuri care au tronul lor, iar pe cel de-al patrulea tron se tot învârt oameni… nu fac nicio trimitere la doisprezece apostoli sau mai știu eu ce semnificații biblice prin imaginea tronurilor. într-adevăr, „i-am cam alungat din regat” pentru că nu erau ce vroiam sau pentru că nu corespundeau setului meu de standarde. dar ce caut eu la un om, nu?

ieri către căminul Ei, văd ceva exemplar pentru ziua de azi. de ce dracului mai trăiți, dacă vă pierdeți viața în ignoranța asta? dintr-o mașină scumpă, marca aia germană cu M super bună la multe teste, portiera se deschide și pe sub ea alunecă o pungă albă cu gunoaie, lângă bordură. mă uit la duduie și tot ce văd e nasul pe sus și ne dăm pletele pe spate, „mândri că suntem români!” mi s-a făcut silă instant. pe bune frate? suntem în secolul 21 și ne purtăm atât de hidos social? de fapt ce mă mai miră, au trecut doar 60 de ani de ultimul război mondial. probabil lumea e încă cufundată în mizerie. iar eu sunt singura care nu realizează asta. și totuși… alte popoare cum funcționează social?

eram la un magazin în care casierul nu era tocmai instruit, probabil în 30 de minute făcuse și Inspecția Muncii și Protecția Muncii și mai multe lucruri – se practică la fiecare angajare în hipermarketuri – se vine cu foaia și se dictează răspunsurile – lipsă de timp? nevoie de personal? consecințele: reclamații din partea clienților, nervi și o societate mai urâtă. (și ăstea-s doar așa… la o primă enunțare – efectele pot fi întinse cât te ține spiritul inteligent de observație și înlănțuire a evenimentelor din jurul tău sau cât te ține Sherlock-ul din tine) îmi lipseau câțiva bani – un leu. cineva din spate văzându-l atât de strict în comenzi pe casier, s-a oferit să plătească el acel leu. e unica amintire de acest gen.

eu aștept de la un om să-l văd trăind, marcat de existența lui, fiind atent la sine, la celălalt din jur, făcând din asta ceva care să conteze… aștept ca lumea să nu mai arunce indiferenți gunoaie pe stradă deschizând portiera mașinii… aștept ca oamenii să fie umani în adevăratul sens al cuvântului, nu tratându-i prin a greși sau a nu greși… deși poți rezuma la asta totul, dar vezi.. eu mai adaug civilizație, respect, onestitate, grijă de sine, omenie… prietenie.. interes… refuz să cred că sunt singura stricată la cap de pe pământul ăsta, fiindcă are tupeul să ceară asemenea standarde. e greu să ai o igienă a minții, e greu să renunți la obiceiuri corupte și să îți faci un obicei bun, așa încât celălalt din jurul tău să nu fie rănit prin el? e greu să devii corect cu tine, cu ceilalți? e atât de greu să îți iei acțiunile în propriile mâini și să le urmărești cu ochii (să le monitorizezi cu mintea), să le accepți ca fiind poate bune de ridicat niște întrebări și apoi să le controlezi, să crească sănătoase odată cu tine și peste tot pe unde ajungi să însămânțezi obiceiuri sănătoase? e atât de imposibil ce cer?

de la societatea românească, mi-e teamă că da.

suntem pe fugă și desconsiderăm foarte mult din valorile bune ale acestei lumi, care ieri construiau pentru noi noi lumi și noi idealuri în care azi trăim. schimbăm lucruri azi mai repede decât am făcut vreodată, în cinstea progresului. mai avem vreo șansă spre a progresa? și dacă da, către ce anume? unde vom progresa când azi se inundă suprafețe însemnate. dacă nu azi, mâine, și tot vor apărea probleme. avem soluții? (dacă da, răspunde-ți în comment cu link-uri) azi dacă ai amintiri ești defect. dacă nu schimbi mai repede info-urile din paginile de profil pe care le tot check-uiești pe telefon ești atât de defect încât toți oamenii te acuză că folosești cuvinte mari pentru lucruri mici, spunându-ți sec „Ce-ți bați capul?”/„Mă vezi pe mine că mă agit?” nu chiar toate valorile pe care s-a clădit umanitatea merită târâte de pământ.

în trei ani, plus patru, am acumulat atâtea contra-exemple la tot ceea ce spune folclorul românesc despre vița noastră – că suntem gospodari, harnici, bețivi, deschidem porțile turiștilor, sărim în ajutor, veseli etc. încât mi-e teamă ca dacă vreun străin mă va întreba ceva despre țara unde m-am născut imaginea pe care i-o voi zugrăvi se va rezuma la peisaje deosebite și cam atât pozitiv. dacă îți faci viitorii cetățeni să ajungă așa, înseamnă că nu mai funcționezi de nicio culoare tu, statule.

sunt dură cu oamenii pentru că nu văd prea des ca cineva să-și modifice statutul, decât pe facebook. foarte puțini își depășesc ceea ce azi numim în atâtea poze cu peisaje breath-taking zona de confort. cred că sunt dispusă să accept greșelile oamenilor atât cât timp ele se datorează unor procese peste basic-ul de comportament civilizat. dacă nu înțelegi ceva corect, ok – nu ai puterea să întrebi, dar se simte până la urmă – cineva o să se prindă și o să-ți explice. dar când tu nu faci ceva pentru că ești atât de nesimțit încât nu-ți pasă și te mai și afișezi mândru, asta nu o pot accepta. probabil că nu toată lumea are același basic… în timp ce unii se gândesc că trebuie să mă ridic și să mă spăl după ce m-am trezit, alții se gândesc cum să pună mai repede țigara în gură…

comorile se găsesc greu, nu? am să-mi amintesc de doi oameni – unul care își vizita prietenii la orice oră, ducându-se până la ei, bătându-le în ușă și făcându-le surpriza frumoasă de a le naște un zâmbet și celălalt … omul care nu uita unde-a lăsat discuția neterminată de-acum o lună, de fiecare dată când îmi scria din nou…

Anunțuri

O părere la “blood hunter

  1. Pingback: de ce contează nuanțele | trecător pe drumurile altora

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s