spectacolul nuanțelor

nu are sens să fur nimic din frumusețea locului și a momentului încercând să pompoțonez scrierea asta.

locul de care vorbesc era presărat cu oameni nenumărați, și pentru că a venit vremea caldă și pentru că ziua și-a meritat titlul de specială. a mea a început bine, încă de la două, la cât m-am trezit. iar acum se încheie tot în același registru: cu zâmbet în gânduri.

îl face special faptul că-mi amintește de casă. e o mini-mare. numai că acasă nu apune soarele acolo unde-i marea. apune unde-i ghiolul. iar asta îmi dă de fapt de știre că e un mini-ghiol. ce-i drept îi respect unicitatea – în locul de aici se oglindesc atât de real nuanțele apusului și cerului sub transformarea serii.

nu-mi amintesc ca în ghiol să se oglindească atât de remarcabil.

e frumos să-i vezi și pe oameni cum au venit să respire. mirosea a iarbă proaspăt tăiată + parfum de femeie (nu de la mine)(nu folosesc pe cât pot parfum artificial). ne bălăceam cu toții în ce mai rămăsese din căldura lui. tocmai de asta m-am și dus. am găsit ceasul potrivit în care să mă strecor exact când e pe plecate și să fur ultimul strop de frumos. se făcea tot mai roz conturul celor doi oameni care dansau pentru noi – așa mi-a venit să le spun puținilor și înguștilor nori care au ascuns tranziția.

dacă va exista ceva pe care niciodată nu voi încerca să-l reproduc, dar pe care îl voi adora dincolo de limite, acela va fi spectacolul nuanțelor din apusul de soare. unic, niciodată repetabil și atât de buimăcitor, prin simplul fapt că e tot ce îmi oprește mintea să mai pedaleze aiurea.

adorm…

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s