chiuretajul (avortul la cerere)

la nivel academic s-a pus problema status-ului fetusului – de când începe să fie om, din momentul concepției sau din momentul nașterii. nu s-a menționat în lucrarea academică pe care am citit-o că e vorba de chiuretaj, doar s-a numit avort provocat sau la cerere, cred. oricum distincția se face medical. avortul fiind din motive medicale neprevăzute, iar chiuretajul la cererea femeii. dar pentru România, ca să pun în lumină lucrurile așa cum ar fi trebuit să le fac la momentul potrivit, îndrăznesc să vorbesc despre cu totul alt tip de problemă.

majoritatea fetelor care merg la un cabinet ginecologic cerând să li se oprească o sarcină, o consideră nedorită din motive extrem de simple.

acasă, pe la 13-16 ani au discuții în care sunt luate cu o formă totalitară de către părinții lor și puse pe scaune sau făcute să se simtă înghesuite pe la colțuri sub exprimarea „noi trebuie să vorbim ceva”, deși stau lejer lângă mese sau unde apucă în spațiul discuției. li se spune pe față „trebuie să ai grijă mamă, să te protejezi, să nu-mi vii cu copil acasă. trebuie să înțelegi că vei face un copil cu cine trebuie, la vremea potrivită.” când tații încep să se panicheze și să le fie frică că nu se vor descurca cu situații neprevăzute o aruncă pe aia cu „dacă vii cu burta la gură, nu mai ai ce căuta la ușa mea.” (am evidențiat un aspect des întâlnit, exemplu de totalitarism ascuns sub forma unei proprietăți, fata este asemenea proprietatea familiei, iar expresii de tipul „eu te-am făcut, eu te-am crescut, eu te omor” fac parte din folclor românesc) – cu cine trebuie: nu este explicat fetei nici semnificația și nici portretul alesului de părinți, nicidecum. vremea potrivită nu face sens în capul fetei care se confruntă cu niște transformări hormonale despre care nu se vorbește la școală, mai ales acasă, fiindcă nimeni nu pune astfel de tabuuri în discuție, dar vine și-și aruncă pretențiile pe masă. mi se pare patetic! [ există fete și fete în familii și familii (dar cele intelectuale sunt puține – chiar și în cele intelectuale apar asemenea situații când e vorba despre faima familiei, fetele dacă cumva păstrează sarcina sunt despărțite de copiii lor, adică istoria ne-a dat sute de exemple), suficiente dintre ele au avut parte de același scenariu și din păcate au ajuns în pragul unei decizii. este vina lor că nu s-au protejat? sau că nu și-au înțeles cu adevărat corpul și pornirile caracteristice vârstei? ce te faci dacă problema a apărut deși a existat protecție? ] pe vremea mea atunci când veneau doamnele de la Always să facă instructajul fetelor cum să folosească absorbantul sau tamponul (aflam pentru prima oară diferența dintre ele), despărțeau pe sexe grupurile. băieților li se explica cum să ruleze prezervativul pe o banană. există școli care nu au avut parte de astfel de programe. după, urmau glume și râsete și tot felul de bătăi de joc între membri aceleiași găști sau a grupului opus.
sunt familii care nici nu abordează asemenea subiect cu fiica lor, iar dacă cumva se trezesc cu vreo „surprinză” au grijă imediat să pună mâna pe telefon, indiferent de oră, căci „rezolvăm noi problema asta repede draga mea, fără să știe nimeni”. iar următoarea zi fata este târâtă și introdusă în grabă printr-o ușă albă, străină, unui medic care-i vorbește calm ca și cum ar ști tot. știe tot. ce are de făcut, mama doar a fost clară în privința cerințelor ei. eventual o mai întreabă ceva și de „făt-frumos”… mă rog, poate nu următoarea zi, dar oricum într-o zi suficient de apropiată de anunțul fiicei… vă sună cunoscut scenariul meu? l-am auzit povestit într-o zi cu teamă-n glas de o fată din Titan… avea ochii în jos, fiindcă așa a fost învățată să se simtă și să-i țină.
sau mai sunt fetele care nu spun părinților, tocmai pentru că la noi, educația se face cu frica. și se trezesc cu probleme fiindcă în goana după a scăpa de ele nimeresc niște doctori care știu să ia banii și viața, dar nu mai știu să pună pe picioare viitoarele femei care vor dori să aibă un copil când se vor simți din nou împăcate cu sine însăși și vor întâlni pe cineva care să fie îndeajuns de întreg la minte și puternic încât să le facă și pe ele să redevină „normale”. (re)devin vreodată?
și pentru băieți e valabil uneori povestea – la vârstele adolescenței li se cere „să nu-mi vii cu copil acasă, acum ai școală, ai alte lucruri de făcut”. dacă sunt mai tupeiști, le răspund părinților, dacă nu, trec la treabă și vor face copii când se vor îndeplini condițiile impuse „când ai să ai casa ta, locul tău de muncă, când ai să ai cu ce să-l hrănești, să-i cumperi pampers..”

nimic mai adevărat – familie subliniază exact punctul esențial al modului meu de a vedea problema – țara asta nu oferă niciun sprijin pentru ca asemenea probleme să nu mai existe în România, din contră. spațiul economic și financiar în care ne învârtim cu toții sporește numărul cazurilor de mai sus și a comportamentului standardizat deja în societatea românească. atenția la distincția mea – nu vorbesc despre părinți moderni, care s-au apucat să își facă familie după 89, care merg la seminarii în tinerețea lor despre dezvoltare personală sau citesc lecturi academice sau cu sfaturi despre cum e bine să faci un parteneriat sau să construiești o echipă cu fiiul/fiica ta, ci vorbesc despre părinți care au crescut în greutățile zilei de mâine, pe care realitatea i-a făcut să gândească așa, care sunt ancorați în gândiri patriarhale și învechite și pentru care gura satului e mai importantă decât diversitatea fiecărui om. dar nu pot avea pretenții de la ei, când comunismul le punea uniforme în brațe indiferent de ce făceau. purtau uniforme și acasă, dacă stau să mă gândesc mai bine, doar că mai difereau modele rochiilor de purtat în bucătărie pe care le aveau mamele noastre, în schimb forma era aceeași. eu nu o mai numesc modă. când moda e însoțită de ideologii, tipare, implanturi de discursuri prin realitățile pe care le poartă cu sine, ea devine altceva, mult mai teribil.

pe stradă, odată ce ai ieșit într-un grup de prieteni și mergi să spargi semințe la scara de bloc de vis-a-vis, mai schimbi vorbe și priviri cu x cu y, cum se practică în masă în orașul unde stau acum, încă, (măcar e bine, nu se stă numai pe facebook) – vine vremea, inevitabil, a bârfelor. dacă cineva are „ghinion” ești martor la „auzi, mă, tu știi mă că aia a rămas gravidă? da’ tu știi cu cine, mă?” nu știu de ce încă, dar tinerii sunt profund șocați la o veste de genul ăsta. nu știu dacă sunt speriați sau alertați, cert e că e trezește un interes puternic de discuție și de a-și da cu părerea pentru viețile puse în joc, deși n-au habar de context, decât dacă vreunul din cei doi implicați e mai gură largă. de cele mai multe ori se merge pe gura târgului, ajungându-se într-un final la același lucru – fata e arătată cu degetul și pusă la zid prin discuțiile și părerile celorlalți, exclusă din gașcă, nu știu dacă prin prisma faptului că va începe sau nu să aibă preocupări diferite, cert e că nu mai e văzută cu aceeași ochi buni. de ce? cu ce te schimbă un copil pe care să zicem nu-l mai ai în burtă? te face criminală? mă întreb dacă gașca ta are puterea și gândirea necesară să analizeze situația și să dea un asemenea verdict, tocmai pentru că atunci când soarta ta era subiect „fierbinte” niciunul nu s-a trezit să puncteze importanța detaliilor și faptul că poate un asemenea subiect îi depășește în anumite privințe și nu ar trebui să se lungească cu bârfa, cu etichetarea. dacă n-au știut să se comporte în prima fază a situației, au dreptul să vină la final să se catalogheze?

într-un final, la muncă sau în spațiile unde oamenii cunosc cel mai puțin despre tine sau viața ta privată, chiar și dacă există facebook, situația crește exponențial față de modelul străzii, dar gradul de diplomație e mai crescut – se șoșotește pe la colțuri și dacă n-ai pe cineva care să te informeze, te trezești cu priviri parcă speriate, pe după colțurile revistelor și cu mici zumzăituri ale râsetelor ce se astupă în spatele tău, după ce treci pe lângă colegi/colegele tale. dacă cumva ești o fire care nu simți să ascunzi ceva și recunoști, fac exact cum fac actrițele ălea în filmele cu atmosfera anilor 1700-1800, când ceva le șoca: ”AH.!” și bulbucă ochii, punându-și eventual și mâna la gură. sau alții vor sta pe lângă să tragă cu urechea poate mai prind vreun detaliu picant, care de fapt va naște următoarea rundă de bârfit în care tu vei fi subiectul defăimat.

în Norvegia oamenii de vârsta mea/a noastră – a celor de 20-25 de ani fac copii, sunt fericiți și este una dintre primele preocupări ale tinerilor după ce termină liceul. ei nu trăiesc în căutarea de-o viață a acelui „cine trebuie” și nu ajung să sufere dezechilibre emoționale din cauza fiecărui tren pe care trebuie să-l prindă, să-l „verifice”. la noi, lumea te arată cu degetul. de când a ajuns la noi o sarcină să condamne viața unui om? de când a ajuns la noi un copil să fie motiv de dezbinări familiale? de când a ajuns la noi un copil să fie un necaz și nu cea mai mare bucurie pe care o poate împărtăși amica/prietena ta cu tine, ignorant și limitat om ce devii când ajungi să gândești și să te comporți cum am detaliat mai sus? de când a ajuns viața unui copil să atârne mai mult de datinile sociale decât de însemnătatea vieții în cel mai pur sens trăit de om?

din momentul în care cultura și educația au plecat din nația noastră.

și mai avem pretenția să aspirăm la a înțelege ce înseamnă aia viață sau a trăi. mai avem tupeul să ne punem întrebări filozofice.

criminali ne face România.

aceeași poveste e și cu oamenii care ajung în închisori. „suntem produsul mediului în care trăim” spune și acum afișul de pe Jilava. câți îl citesc? câți în înțeleg.. mai are rost să mai întreb? câți reflectează la o asemenea propoziție.. sare din orice discuție.

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s