ieri vs azi

mi s-au tot spus tot soiul de lucruri de către oamenii pe care la vremea aia în credeam cei mai importanți în viața mea, dar vorba cuiva, trebuie să le mulțumesc pentru beneficiul gratuit pe care mi l-au făcut. e gratuit că n-am plătit către ei nimic, dar am plătit către mine însămi destule.

primul mi-a zis că nu știu ce vreau de viață și că sunt un nimeni. zău, băiete?! la vârsta aia nu mă feream să plec spre alte tărâmuri și aveam destule amintiri și diplome care-mi umpleau dosarele. spre deosebire de alte persoane, nu le-am vânat. am participat unde am simțit că vreau să merg. așa m-am învățat cu succesul. bad thing. dar asta e altă poveste.

al doilea nici nu mai țin minte ce mi-a mai zis.

ăsta de-acum .. m-a făcut cretină și mi-a zis că sunt o tipă cu un iq mic, fiindcă nu știu să mă comport cu o mâță, deși susțin atât de mult ecosistemele și mă uit la National Geographic și etc… serios???

„serios???” nu pentru că am ceva de obiectat la adresa fiecăruia. nu stau să mai joc meciuri de tenis cu toți oamenii care arată cu degetul spre mine. celelalte trei sunt spre ei… [merci Miha pentru vorba asta, are deja 3 decenii, dar e al naibii de adevărată!]

„serios???” pentru că sincer.. sunt departe de tot ceea ce mi-au auzit urechile. mai adaug ceva pe lista atributelor: „proastă” – asta a venit de la o echipă de proiect de la facultate 🙂

atât de mare e impactul încât ajung să vorbesc cu alții despre lucrurile ăstea. nu mă afectează ce mi se spune, ci faptul că mi se spune. apreciez sinceritatea lor, dar măcar de-ar fi fondată. să-mi spună în față ce consideră fiecare despre mine pe baza unor argumente, nu aruncându-mi sulițe otrăvite în mizeria vieții lor, pe care nu pot să nu o luminez. știu, când o arăți, se vede și mai tare și faci „cââh!”

mi se pare extraordinar modul cum oamenii de genul ăsta funcționează. mi se pare atât de extraordinar încât chiar reușesc să mă surprindă și să mă afecteze, tocmai cum spuneam mai sus.

ieri nici nu mă gândeam că viața îți rezervă asemenea momente ușoare… față de suferințele sau momentele grele din viața altora, a mea e un fleac. încă trăiesc bine și frumos. alții trec prin lucruri exponențial mai complicate și mai grele. și ei sunt cu atât mai frumoși. și ar trebui să fie și mai apreciați, și mai eroi în ochii celor mici, dar niciodată viața n-a fost așa. și e mai bine că n-a fost așa. pentru că valoarea e mai frumoasă când e descoperită, nu când e vândută ca la piață.

ieri nici nu mă gândeam că am să trec prin experiențele prin care am trecut și că cineva va gândi vreodată cu voce tare în fața mea și-mi va spune „ești puternică”. scurt. fără punct, virgulă sau altă inflexiune a vocii. apoi va fi atentă la a-mi sublinia că față de data trecută, când m-a văzut ultima oară, sunt mult mai bine. asta se întâmpla de 1 iunie, când aflam alte frumuseți de pe la „câmp” pe unde obișnuiam să-mi înverzesc acum 2 veri fundul.

ieri n-aveam în cap că azi voi zâmbi și voi merge cu capul sus, mai greu de atâtea amintiri și regrete și de multe momente în care sunt atât de nervoasă pe mine însămi fiindcă ar fi trebuit să fiu altfel atunci, dar azi mă bucur că sunt ceea ce sunt. și-i mulțumesc băiatului cu craci buni fiindcă mi-a tatuat pe creier că le mulțumește tuturor din trecutul lui pentru ce i-au „oferit”. așa fac și eu.

ieri nu îmi închipuiam că într-o zi voi spune că dintre ieri și azi, aleg „azi”!.

ieri nu mi-aș fi închipuit nicidecum că azi voi zâmbi atât de puternic și de liniștitor și în același timp profund. un zâmbet pe creier și pe inimă face cât o centrală nucleară pentru ca mereu tu să ai zâmbete pe chip.

pentru cine nu e convins, când te mai acuză cineva că ești incompetent sub orice aspect, formă, cuvânt sau expresie ar lua acest lucru, fă asta ..!

316351_1943323237339_355441385_n

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s