dacă nu e, nu întotdeauna putem face

încercau mai mulți oameni să îmi indice direcția în care „să mă uit”, dar n-am reușit decât ~atât de târziu. totuși, niciodată nu e prea târziu, și chiar cred în treaba asta cu timpul.

de curând, purtam o conversație cu o persoană care și-a dorit să facă mai multe pentru mine. discuția era despre cum nu găsesc acei oameni de calitate în jurul cărora să înfloresc. și nici nu aveam cum să-i găsesc așa de repede. de ce? explicația-i mai jos, chiar întreg tabloul.

sunt câteva persoane la care mă gândesc atunci când cineva mă întreaba dacă sunt ok. poate sunt exclusivistă, răsfățată, limitată sau prea pretențioasă, snoabă sau îngâmfată, dar față de acele persoane, în compania lor și cu ele mă simt eu, așa cum pot să fiu, nu așa cum sunt.

sunt ceea ce mi se dă. sunt ceea ce mi se pune pe masă. sunt ceea ce reflectez.

față de unii, majoritatea.

dar față de acele câteva persoane pot fi eu. cea care emite. nu e vorba aici de care pe care domină. poate e vorba de care lasă de la el. dar cu siguranță și fără nicio exagerare, e vorba de felul de-a fi a celui din fața mea. dacă un om e bun, e bun. dacă un om nu te înjunghie cu fiecare cuvânt pe care-l spune, nu te înjunghie. și punct. lucrurile sunt într-atât de simple pentru mine. fiindcă dacă un om dorește să-ți vadă calitatea, să te vadă cu ochi buni și cu sufletul deschis (fiindcă suntem toți o gramădă de defecte, iar dacă zilnic stăm să observăm numai asta la noi, se întâmplă ceea ce voi explica mai jos, dar exact pe dos) și mai ales dacă acel om își respectă calitatea sa, punându-te pe tine față în față cu ea, astfel tu având posibilitatea să o vezi și să te convingi de ea, se vor întâmpla două lucruri:

prinzi încredere în el, în valoarea lui, în caracterul lui, îl cunoști, poate chiar se leagă o prietenie..

și

evoluezi.

e imposibil să nu se întâmple asta, în condițiile discuției și modului pe care-l prezint.

cum scria cineva, „ultimii 5 ani n-au fost despre mine”.

da, n-au fost despre mine. au fost despre căutarea aia nebună de oameni alături de care să-ți începi viața. dar România, uneori nu te lasă să ți-o începi.

o să ajung prin alte țări. am speranțe că voi da peste români sau străini, care crescuți fiind în alte culturi, care nu idolatrizează stereotipurile și răutățile între semenii din aceeași nație sau din nații diferite (deși peste tot pe glob dictează legea diferențelor de sex, de culoare, de apartenență religioasă, de.., de.., totuși mai am speranța că nu toată lumea își crește copilul în stigmatul „vine țiganul și te fură”) mă vor ajuta poate cu o simplă privire să am o zi mai bună. văd lumea din străinătate axată pe alte tipuri de valori sociale. citeam un roman din vremea Angliei vechi (1900), unde existau anumite comportamente.

[ acum s-ar putea să-mi dau în cap singură: de cele mai multe ori se pune accent pe eticheta și pe protocol, în asemenea culturi, dar văd o diferență semnificativă între cultura românească și alte culturi occidentale – faptul că la noi eticheta și protocolul sunt prost și kitschos purtate, mai ales astăzi, iar acolo lucrurile fac parte și sunt integrate (la anumite nivele) în cultura „de bază” a oamenilor… mă simt obligată să prezint nuanța în care văd lucrurile, pentru că mă enervează și mă scoate din pepeni când cineva îmi spune că mă contrazic singură. Gizăs.. albastrul are câte tonuri poate pictorul crea. Și nu e tot aia! ]

e prea limitat și mic ceea ce spun mai sus, despre doar a-mi face ziua mai bună. dar mi-e frică să-mi răspândesc dorințele și speranțele mai mult decât mi-e plapuma. și totuși cine știe cât mi-e plapuma? scriam despre asta sau cam ceva pe aceeași undă cu subiectul din postul ăsta aici
mi-ar trebui „o pastilă” să-mi dispară frica. și cred că cea mai bună s-ar traduce astfel: încredere + șansă + oportunitate reală de a învăța ceva practic(=training)

da, cred că voi întâlni oameni mult mai deschiși la minte și la idei și care nu sunt guvernați de concepte discriminatorii și care nu-ți scot ochii la fiecare două minute, cu fiecare vorba pe care o scot din gură.

sau ce? oamenii buni sunt atât de puțini rămași?

am încrederea că îi voi întâlni! pe cei buni pentru mine, pe cei calitativi pentru mine, pe cei alături de care mă continua să mă simt eu și să mă comport așa cum știu că pot fi, nu așa cum sunt acum, din cauza apei ăsteia murdare

e exact ca și cu o floare – îi pui apă bună, înflorește. îi pui apă rea – moare. așa-i cu omu’.

îi moare sufletul, bineînțeles…

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s