seara omului cu inimă pe ghips

un om mare în toată firea, trecut de 35. poate avea o fetiță acasă… dar neah… n-a fost ăsta primul gând al meu.

a fost cel în care o iubită jucăușă și nebună, nonconformistă așa de felul său, încerca să-i arate omului ce simte. și ce-i mai simplu decât ce-a făcut ea: i-a desenat cu un marker roz, probabil pentru subliniat chiar, o inimă roz. vizibilă, neatinsă de niciun alt desen, clară și simetrică.

la ce m-am gândit? la cum ar trebui să fie iubirea.

iubirea n-are trebui să doară, n-ar trebui să te facă să te simți mizerabil, n-ar trebui să te rănească, n-ar trebui să te batjocorească sau să te desconsidere nici în cel mai neînsemnat chip. [ pentru că femeia e o comoară pentru toți acei dobitoci care n-au trecut încă de patru clase ca să vădă asta. degeaba devenim mai deștepti cică, sau mai maturi, doar pentru că înaintăm în vârstă, când de fapt noi trecem orbi pe lângă tot ce ne înconjoară.

face copii – e suficient. îi educă, îi crește, îi hrănește, îi duce la școală și îi felicită când termină facultatea.

e frumoasă când are pentru cine, e deșteaptă când are simț al respectului de sine și mai presus de toate, e sensibilă și se raportează la tot ce e în jurul său. e atât de multe, că mai bine aș găsi un bărbat care iubește femeia, pentru definițiile care i se pot atribui și rolurile pe care și le duce la bun sfârșit, fără să se vaite și l-aș pune să-mi declare, iar eu să-l citez. dar jur, cred că ar fi cel mai lung post de pe acest blog. ]

iubirea nu trebuie să te înjunghie și să te lase cu urme de dezgust și scârbă. iubirea nu trebuie să te marcheze și nici să te facă să-ți pierzi încrederea în tine.

după tot ce-am trăit spun doar că iubirea…

ar trebui să te mângâie pe față și să se grăbească să te surprindă când deschizi ochii, după noapte de dragoste ce-ați avut-o, în care nu te-ai simțit violată și bună de pat, ci doar iubită.

ar trebui să te mângăie tot timpul, prin cele mai fine gesturi și de cele mai intangibile atingeri.

ar trebui să îți inunde inima prin căldura ochilor.

ar trebui să se reverse prin gura sa bunătatea, candoarea, curajul de a-ți spune lucrurile într-un mod sincer, dar nu grotesc sau bădăran.

iubirea ar trebui să fie educată.

iubirea ar trebui să se predea în școală. [ nu cum să faci sex, ci cum să descoperi pe celălalt și să-l iubești. dar nu toți îți pot fi iubiți sau nu toate îți pot fi iubite. ]

ar trebui să-ți vadă valoarea și să-ți consolideze opiniile, atunci când (din cauza preconcepțiilor și stereotipurilor din societate), răspunzi acid, fiindcă te-ai săturat să fii devalorizată.

ar trebui să se țină de cuvânt, fiindcă încerci să-l cunoști și zugrăvești cu faptele sale un perete întreg în tine. iar într-o zi, îl vei face tată. [ desigur, acuză-mă, dacă vrei, de totalitarism feminin. accept provocarea. a recunoaște ceea ce e de fapt, poate chiar poate fi un pas pentru tine, înainte… ]

ar trebui să primești flori. fiindcă dacă un bărbat face legătura între flori și femeie, atunci și-a înțeles rolul.

da, nu suntem desăvârșite fără ei. dar suntem suficiente nouă și suficiente vieții ca să reușim. reușim, dar cu greu purtăm zâmbetele, chiar dacă cu mai multă forță, după ce orice dă cu noi de pământ, mai ales oricine… un chip brăzdat, abia atunci, pentru cine vede, e prea valoros, încât cu greu te mai poți atinge de el. și poate sta să-l observe, dar va fi uscat și arid ca să-l mai atingă, fricos, puternic, dur și vesel în același timp și capabil să-și seteze teritoriul. și unele se mai lasă iubite. dar din voia lor, nu din cauză că și-au întâlnit iubirea.

ar trebui pur și simplu să te facă să înflorești.

ar trebui să crești lângă acel om, doar în vârstă, fiindcă de fapt ar trebui să te întorci la ce e cel mai originar din noi – bunătatea. ar trebui să redevii copil, să redevii persoana care te-ai născut – un înger. [ unii copii se nasc răi, așa e. am văzut și așa ceva. sau sunt comportamente învățate de la părinți, chiar pe atât de devreme..? ]

iubirea ar trebui să-ți facă poftă. ar trebui să-ți facă sete. dar cu prea mult, ai ajunge să-mi dai mie bătaie de cap și să nu mai pot publica acel articol despre respectul de sine.

iubirea ar trebui să fie acea cafea pe care o poți bea cu același el, întotdeauna, la orice oră. [ și totul să fie așa cum trebuie să fie: calm, în pace, fără ceartă, fără conflicte, cu păreri argumentate, chiar dacă sunt în contradictoriu și cu glume pe care numai voi doi le înțelegeți. ]

ar trebui să fie în plin soare, dimineața și să nu se grăbească să fugă, să se așterne.. pe perna ta/a lui, peste pătură, pe mâna ta, în sufletul tău și pe fața ta, sub formă de zâmbet.

ar trebui să fie cu un pic de dor, care să curețe și să creeze însemnătate, idei, amintiri.

ar trebui să fie exact cum îmi spunea cineva acum mult timp…

să lase un zâmbet pe fața ta, după ce-ai plecat…

iubirea va veni atunci când trebuie..

dar oare nu te vei fi consumat, tu – femeie frumoasă și dulce, până atunci? cum vei mai părea frumoasă cu pete pe obraz, de la atâtea țigări fumate ca să reziști?

* nu mi-am dat niciodată seama, până acum, că fac o mare greșeală când vorbesc despre el și ea. azi există și el și el, și ea și ea, și ei și ei. cred că e valabil pentru partea aia din lume care înțelege spusele mele și mă citește, indiferent de ce anume iubesc. sincer, mă bucur că existe și alte tipuri decât tiparul el-ea. închin o bere pentru ei 🙂 noroc!

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s