discursuri învățate

m-am trezit în momentul când gura mea vorbea mai repede decât gândul și gândul era ocupat cu întrebări despre ceea ce auzea spus de gură. da, un fel de buclă între urechi și gură. practic, eu mă ascultam pe mine însămi și-m dădeam seama cum să mă demontez singură.

mi-am dat seama atunci cât de mult preluăm din jur, la nivelul discursului.

ne învățăm să prezentăm anumite opinii în forma în care oamenii în care avem încredere le prezintă. dar dacă omul din fața noastră, motorul, uneori se lasă la rândul lui mânat de alte valori din alte discursuri? putem să analizăm ceea ce auzim și să personalizăm. așa scăpăm de problema asta.

cel mai frecvent discurs preluat îl aud despre politică, valori ale vieții, păreri despre alții și despre cum merge sau nu merge să trăiești în țara asta.

nu cred că fiecare tânăr a ajuns să considere că nu se poate trăi în România și a trecut prin atâtea întâmplări, încât s-a convins că trebuie să plece din țară. dar totuși crede cu tărie în ideea asta.

crede pentru că îi aude pe cei mai apropiați din jurul său vorbind despre asta și mai intervine și exemplul pe care și-l poate lua de peste tot din jur: exemplul nereușitei.

părerea mea: cele mai multe nereușite de pe stradă sunt astfel fiindcă nu s-a dat o luptă, nici interioară, nici exterioară cu aceea persoană.

nu spun oamenilor să nu mai plece, dar încerc să-mi dau seama cum funcționează mentalul colectiv în momentele exodului de azi, masiv, în turmă.

sunt oameni care știu fix de ce pleacă.

sunt tineri care habar n-au de ce o fac. dar apoi îi vezi căpătând un discurs care te face să te întrebi dacă chiar a trăit atâtea ca să spună tot ce declară și dacă chiar atât de mult s-a zbătut și-a ieșit învins.

e corect că oamenii vor metode ușoare, fiindcă când merg lucrurile, te simți mai bine, funcționezi mai bine.

dar nu știu dacă e corect să cer să meargă lucrurile când eu nu fac nimic ca să le îmbunătățesc starea de funcționare sau să încerc să o readuc în viața mea. e chestia aia cu vulpea și strugurii.

nu m-am simțit niciodată stăpână pe anumite subiecte. mă întreb alții ce cunoștințe au avut de s-au simțit stăpâni. [ am fost în momente în care am „tăiat în masă”; nu mi-era ușor și aveam argumente suficient de solide; acum observ repetiții, preluări, măști de expert bine purtate, dar ușor de demontat cu întrebările potrivite și mai ales parafrazări – ceea ce mă face să mă întreb: cum e mai bine? să știi câte puțin din toate sau să nu știi nimic din acele toate, dar să ai cunoștință sinceră de ce ți-e sub nas? ]

Iar acum vă propun ceva interesant: cum copiază copilul de la părinte

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s