n-am fost niciodată dezghetați

da, n-am fost niciodată dezghețați la cap.

acum câteva zile bune, mă strâmbam serios față de părinții mei, povestindu-le ce babă nerasă pe picioare am văzut eu într-o zonă din oraș unde se întâmpla să mă aflu atunci.

acum fac legătura cum și eu am făcut parte din turma de oameni care împart aceleași implanturi la nivel ideologic, comportamental ș.a.

citind http://www.boredpanda.com/powerful-illustrations-showing-women-how-to-fight-against-society-prejudices mi-am amintit de biata femeie și de cât de cretină am fost eu.

până la urmă da, suntem o națiune care astăzi de mândrește cu o falsă etichetă și conduită comportamentală și o națiune care nici măcar n-a studiat vreun rând din Cartea bunelor maniere.

sună rău să citești așa ceva și ipocrit din partea mea să pretind așa ceva, dar sincer… comparând în minte, rapid, istoria noastră cu cea vestică, am dedus pe cât de simplu, pe atât de izbitor, de ce noi nu ne ridicăm la nivelul lor. din nou.

când oamenii respectivi asociau anumite comportamente cu anumite clase sociale, la noi nici măcar nu existau clasele sociale respective. așadar, ia-ți exemplul.

adică dacă nu ești ceva, nu te mai chinui să fii, fiindcă ești kitschos, Gizăs… lăsă-te așa cum ești tu – greșind, fiind, manifesându-te… nu ești ridicol dacă ești tu, nu trebuie să te ascunzi dacă ești tu, nu ar trebui … dar de fapt ne ascundem, ne stresăm noi pe noi

nu vreau să fiu rea, dar sunt – mi se par… nu știu cum să le zic… nu le mai zic în niciun fel… (hai să zicem aiurea)… personajele viitoare domnișoare îmbrăcate schimonosit și încercând să-și arate acele „maniere”… patetice, cam așa arată.

e fix așa cum diferențiezi un pantof de piele de unul fals.

am avut o colegă, din lumea bună – una la facultate, una la liceu.

cea din liceu putredă de bani, cu lucruri de calitate și cu o educație și conduită aleasă. dar n-am știut niciodată câți bani are sau cine e, deși mereu am privit-o curioasă pe sub ochi. la un moment dat am aflat și asta, iar apoi tocmai asta a declanșat surprinderea și aprecierea mea sporită. era umilă și nu atrăgea atenția. nu se fălea și nu declara niciodată cât a dat pe (..). mai ales – nu purta lucrurile ca și cum dacă nu le-ar avea ar fi goală și săracă. le purta ca pe niște lucruri utile, cu trebuință stabilită și nu degeaba. asta era specificul ei.

cea din facultate – o notă mai distinctă prin culorile pe care le combina mereu cu imprimeuri cu floricele. era mai specială în felul ei. nu vorbea decât foarte rar, iar când o făcea te simțeai cu picioarele pe pământ în preajma ei. era îndrăgostită de rusă și am găsit o dată o poză pe profilul ei, cu camera sa. era ca în povești. dacă îmi spunea cineva că ea ar fi avut o asemenea cameră de basm, m-aș fi uitat cu sprânceana ridicată și l-aș fi trimis la plimbare. tocmai pentru că niciodată nu se arăta lumii cu fală. avea și ea păreri mai controversate, avea și ea obiecții – o prindeai greu în vreo fază de-așa natură, dar și când o vedeai, parcă nici n-apucai să-ți explici, căci imediat își relua postura de calmă și stăpână pe sine. am admirat-o foarte mult, fiindcă se îmbrăca cu bun gust – bun gust care venea din educația și gusturile ei. n-am aflat cine e și nici cine sunt părinții ei, dar mi-a rămas în minte drept un exemplu de legământ sănătos între educație, conduită și morală, sub veșmintele sale.

în fața acestor două exemple pălesc fetele de pe stradă ce-și țin brațul „în gips” pe lângă ele.

a da, și-ar mai fi stimata mea doamnă… valoare pură sub o înfățișare tipică satului francez – simplă, fără fițe sau căutări a recunoașterii celorlalți. dar ea a avut timp să se șlefuiască, și totuși a rămas extrem de picantă 🙂 cum îmi place mie să-i zic.

a da, și tot azi mai vorbeam cu prietenul meu despre cum mă face să mă simt stresată sfaturile medicilor care-ți spun că pentru că ai mâncat o pița și o bere trebuie să muncești mai mult a doua zi, ca să le dai jos. pe bune, asta nu-i libertate. mă irită constrângerile pe care mi le pun alții, doar de dragul la „așa e bine”/„așa trebuie”!

fii cine vrei tu să fii… nu?! așa zice toată lumea, până la urmă pentru asta lupt și eu… deși spun oamenilor cum să nu mai fie prin ce mai scriu pe aici și cam pot fi judecată, dar am și eu un țel nobil în minte… scuzele mele sincere față de cei care-mi doresc căderea 😀 nu se va întâmpla too soon 😉

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s