tricourile roșii

înainte să scriu cele câteva rânduri care reprezintă în fapt această postare, probabil sunt persoana care poate să aducă atât de multe în discuție despre subiectul ăsta, despre punctele slabe și despre oamenii de care am simțit că am avut nevoie, vroiam să-i găsesc, dar pe care nu i-am găsit prea des, încât îmi pot desființa postarea, înainte chiar s-o încep.

am revenit într-un moment din trecut, cu un mail către un om întrebându-l dacă nu cumva mai știe sau dacă mai are din întâmplare niște locuri pentru voluntari în proiecte asemănătoare cu cel în care participasem.
a fost un proiect cu atâtea momente ciudate; mi-am pierdut telefon, fusese furat, eu devenisem haotică în ziua aia, întârziam la întâlniri, ajungeam în zilele când nimeni nu era acolo… eram mai mult decât deconectată de lumea din jurul meu la acel moment, împrăștiată și avidă să le fac pe toate, bine față de toți, dar… pe lângă toate astea, nu mi-a rămas drept declanșator niciuna din cele amintite mai sus, în memorie.

ci două tricouri roșii.

ce au pe ele scris ´ Let´s go ´

pe care le-am personalizat, adică le-am tăiat, cum învățasem la Cluj și le-am făcut atât de confortabile încât mereu îmi dau senzația că pot să mă gâgi-gâgi în ele (adică să-mi strâng umerii și să mă hâțân în bucuria mea ca atunci când iei un spic de grâu în mâna ta și faci chestia aia de-ți ajunge la celălalt capăt al palmei)

de fiecare dată când le văd îmi amintesc de proiectul acela, de omul despre care, atunci când i-am zis că m-au șutit de telefon, am avut impresia că le știa pe toate, că trecuse prin toate și că știa mai mult decât puteam eu exprima prin mimică sau cuvinte.
și cu un zâmbet și pe chip, și în suflet, despre acel mail pe care i l-am trimis, ulterior.
fiindcă a rămas recunoștința în memorie. pentru clipele simple și frumoase ce le petrecusem. cu pierderea și haosul de-atunci, amintirile rămase nu s-au îngreunat niciodată. chiar și amintindu-mi că am scăpat de-un telefon, nu am rămas cu o impresie de regret sau cu un sentiment că aș vrea să uit acele clipe, niciodată. ci din contră, cu o bună-dispoziție, cu un colț al gurii ridicat de fiecare dată când amintirea revenea în capul meu. tocmai datorită oamenilor și omului acela.
fiindcă a rămas plăcerea resimțită și acum, după atât de mult timp, chiar dacă proiectul a luat final. (și n-a fost ceva lung, nimic prea încărcat.) plăcerea de a te simți bine printre oameni buni și mai curați, chiar dacă nu-i cunoști. îi simți. într-un fel, le simți energiile. și nu-s negre.
și a mai rămas ceea ce a acum a devenit simbol… și declanșează zâmbetul mereu. tricourile roșii ce mereu mă vor duce cu gândul la sentimentul acela de „mai vreau” pe care l-am simțit când am scris mailul, specific acelui om, fiindcă probabil undeva în mine, încă mai tânjeam după oameni așa buni. și încă mai tânjesc.
asta înseamnă să lași în urma ta o parte din tine, porțile acelea deschise, nu către tine, ci în om către el însăși și să-ți faci treaba cu responsabilitate.
asta înseamnă să schimbi vieți, cred. fiindcă poate mari lucruri nu realizezi fizic, dar exemplul declanșează. iar pe mine nu numai că m-a inspirat acel om, dar – cel mai important și valoros, acum – mi-a dat ocazia să cunosc ceea ce mai vreau să mai trăiesc și să mai simt: acel „așa” pe care bâjbâiam să-l descriu de fiecare dată și pe care tot îl căutam ca oarba într-un mediu de lucru, care să redea cât de mult e locul meu acolo, cum oamenii apreciază, chiar dacă nu ești geniu, cum oamenii fac o echipă cu tine, nu sug de la tine informații și te folosesc ca pe un prosop, cum e bine să te simți tu și acceptat/ă.

și totuși uneori, chiar dacă părăsești locul ăla, ceea ce rămâne la urmă e cel mai important; fiindcă devine simbol; iar simbolul acela e puntea de legătură sau declanșatorul, cum vreți să-i spuneți, între atâtea amintiri și fapte, între tine și ei, între tine și tine. și asta e cel mai puternic. să știi ce vrei, ce cauți, să ai exemplul posibilului, existenței. să ai puterea să creezi din amintiri așa ceva și pentru alții. asta face simbolul. hrănește.

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s