white collar

today: întâmplările au avut loc acum suficient de mult timp; jur că sunt atât de vii lucrurile în capul meu, că aveam impresia că pe undeva pe-aici chiar a existat un articol despre asta.

ce-o fost: (voi încerca să mai temperez din trăirea mea – e încă la fel, nu s-a modificat intensitatea și va rămâne la fel, fiindcă ce-a fost, a fost scandalos) undeva prin 2011, noiembrie (nici nu cred că pe atunci mă gândeam la blog, vreodată să scriu sau mai știu eu ceva legat de treaba asta – asta așa.. ca să vă țin în suspans). Buc (câh! o porcărie). sedii frumoase care te fac să-ți pice pălăria din cap. duzi, multe duzi și dude. și duduia…
? cum apare în plan duduia…

mă apuc să aplic la niște burse. de la o imagine verde, mică, a dracului și cu un meniu dubios la apelare. cică sprijineau studenții… (dacă cumva nu respectai niște termene și condiții impuse de ei, o beleai, că trebuia să returnezi toți banii dați până la data respectivă, înapoi… iar viața… ohoho, câte surprize oferă…)(dar așa e, nici măcar bursele nu sunt după reguli nediscrimatorii sau egalitare realizate)(nu trăiți în iluzii, adică…)

merg, mă rog sunt selectată pe dosar, telefon, confirmare, ajuns la fața locului, habar n-aveam prea multe prin oraș pe-atunci. mă și ploua… și eu purtam bocanci, sacou și cămașă și blugi. eram o răzvrătită. mersesem special să nu iau bursele. nu mai vroiam, fiindcă nu eram de acord cu condițiile. chiar și așa am zis că vreau să văd ce-i de capul oamenilor, fiindcă era până la urmă o experiență în plus.

veneam imediat după Exit, plină de energie și idei noi, pline de puncte de vedere cum vânez și cum îmi plac – altfel, deosebite, non-mainstream, rebele și pline de sens, cu verticalitate, cu greutate, substanță și esență.

intru. patru oameni în față, una în lateral. duduia.

trei bărbați. unul primește un telefon, pleacă din sală. rămân doi și cea de-a doua femeie.

încep, întreabă, vorbesc, întreb puțin, răspund ei, răspund eu și fac ceea ce niciodată n-am să numesc vreodată greșeală cât o-i trăi!! remarca despre festival, despre ce am învățat și despre cât de „beată” intelectual m-a lăsat.

la care duduia sare: „ Păi și ce crezi că te pot învăța pe tine niște pușcăriași?! ”

zic sare, fiindcă sărise la propriu: era cu sprâncenele ridicate și vocea îi suna ca și cum o insultasem prin declarația mea. n-am să-i uit niciodată scandalizarea pe care o resimțea și o emitea la spusele mele.

și mai știu că a fost printre singurele dăți când am înfruntat un om (atenție, tipii din fața mea nu era niște neica nimeni – titluri de două rânduri, oameni cu școli și greutate în spate și pe umerii lor, formatori de opinie la nivel universitar – cu atât mai grav!!, oameni cu putere în media, în centrele de informare și prelucrare a informației și mai ales cu putere de emitere, oameni cărora nici nu le puteam citi întreaga descriere, iar dacă mă apucam de CV-urile lor, citeam parcă niște romane…); m-am întors și i-am rostit răspicat, peste umăr, înroșindu-mă că „Dacă dumneavoastră considerați că nu aveți nimic ce învăța nou din partea unor asemenea oameni, vă sugerez încă o dată să vă reconsiderați opinia!”, dar în capul meu lucrurile sunau altfel: ești tută soro! ești proastă dacă tu pui o asemenea întrebare cu tonalitatea aia, față de un om care anterior a vorbit cel puțin 2 minute despre treaba asta – și nu era vorba că nu era atentă – fiindcă tot tăia nu știu ce cu niște foarfece; degeaba ai șapte facultăți și titluri de 2 rânduri, dacă gândești astfel; de-asta nu ajungem noi departe.

dar trebuie să fie oameni și ca ăștia, trebuie să le respectăm și lor punctul de vedere, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i suportăm; ce-ar fi acum dacă pe toți ca Ponta i-am suporta?! cam la genul ăsta de exemplu se rezumă scena cu ea.

despre Exit: a fost unul dintre cele mai minunate proiecte la care am participat și am învățat chestii deosebite de la oamenii aceia – nu să fur, cum toată lumea iubește să se hlizească, ci imaginea lor despre libertate, viață și substanța din unele lucruri mi-a readus aminte că uneori sunt nerecunoscătoare. iar asta m-a ajutat de-atunci încoace, poate chiar zi de zi.

Anunțuri

O părere la “white collar

  1. Pingback: lumi suprapuse | trecător pe drumurile altora

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s