eu și ciorile

Unde-s oamenii ăia care nu te fac să te întrebi dacă te suportă sau nu, care nu te fac să te îndoiești de tine, care nu te lasă niciodată cu privirea aruncată pe spatele lor în timp ce traversează trecerea de pietoni, gândindu-te dacă e real ce se întâmplă sau dacă e reală atitudinea lor?

Unde-s oamenii ăia care mai fac ceva fără vreun interes, care nu se gândesc, pentru că nu sunt construiți astfel și pe care viața, sau oamenii, nu i-a/i-au pătat, că într-un viitor apropiat vor avea nevoie de vreun posibil favor și astfel e bine să te ajute acum? Dacă au existat vreodată oamenii care ar gândi așa…

Unde-s oamenii care nu te fac să te îndoiești de tine, de înțelesurile faptelor tale, de percepțiile pe care le lasă în urmă ele și despre urma ta lăsată în viața lor? Unde-s oamenii isteți față de care nu ai nevoie să desfășori planul de evadare dintr-o închisoare în treizeci de ore de curs, care se prind de felia din capul tău și o dau gata înainte ca tu să le-o oferi?

Unde-s nebunii care îndrăznesc să te lase să te exprimi, să te privească, să te iubească doar pentru că exiști în viața lor și pentru că vă puteți numi, sincer, prieteni?

Unde-s oamenii care mai au timp, curaj, determinare și răbdare, dar mai ales profunzimea necesară să mai reziste lângă un om o viață-ntreagă, lipsindu-l de jigniri grosolane sau de răutăți?

(nu vă imaginați că eu întreprind criteriile ăstea; dar dacă ar fi ceva ce-mi doresc în afara unei poze cu patru persoane, atunci asta e – să am timp și noroc să trec, să petrec, să înfulec, să trăiesc în viață așa ceva… lângă un asemenea om… se tot zice că unul la unul e compatibilitatea pentru asemenea lucruri, restul sunt compatibilități parțiale. Există o Candidată 🙂 )

Unde-s oamenii față de care nu vrei să fugi? Față de care nu ai de ce să-ți dorești să nu te mai întâlnești vreodată cu ei, care nu-ți lasă un gust amar în gură sau cu care te identifici atât de mult, încât le spui… „mai bine stăm departe”?

De când prieteniile fac rău? De cât prieteniile creează incompatibilități? De când prieteniile despart oameni? De când prieteniile fură timp pentru amintiri, fură din amintiri, fură din ocaziile frumoase de a face așa ceva? De când orgoliul contează atât de mult? dintotdeauna. Dar parcă niciodată n-a contat atât. E doar o impresie temporară, spațială, determinată de vârstă și de ideea că tot trăim în cele mai deosebite timpuri. N-au fost toate la fel de deosebite pentru toți cei care au trăit în ele, cei care și-au trăit timpurile ălea, ale lor?

Unde-s oamenii despre care nici măcar nu trebuie să scrii pentru că îi ai în tine, cu tine, pe tine, sub tine, lângă tine, oricând, oriunde, și atât de mult, și de plin, încât nu le simți niciodată lipsa, niciodată nu te gândești că ai avea ceva de scris, ci doar de trăit. ? Unde-s oamenii care te umplu? Care-ți fac plinu’? Ca la mașină, da, ca la mașină, plastic dacă vreți așa, dar sănătos.

Unde-s oamenii nebuni care-ți mai fac vizite și unde suntem noi, ăștia care i-am mai primi? Mai au oamenii unde se duce? În afară de călătoriile cu trenu’, preplătite? Unde mai sunt colegii – ideea aia ce odată definea amintiri comune, spațiu comun, prostii comune, creștere comună, despărțiri comune și apreciere onestă? Nu cred că reușesc să redau scriptic conceptul de colegi. Probabil am niște imagini comuniste în cap. À la cămin style… de pe vremuri. De pe niște vremuri imaginate. Gândiți-vă la vreo gașcă imaginară de muntoși (oameni cărora le place muntele, drumeția pe munte și grupurile de drumeție ce se formează – cu încredere and so on) ca să ne apropiem de colegi.

Unde mai sunt oamenii pentru care nu e nevoie să te ascunzi, pentru care poți să mergi liber prin ploaie cu și până la ei și pentru care ești atât de liber să te exprimi, încât nu a existat niciodată temeri între voi?

Probabil toate sunt stagii de dezvoltare. Nu s-a ajuns în multe observări ale mele acolo. Pentru mulți. Uităm. Uităm de atâtea. Uităm de ceilalți, de noi, de chestii de-ăstea… care sincer ar rezolva multe. Și în viața mea ar rezolva multe.

Mulțumesc încă o dată persoanei și persoanelor care îmi sunt alături și zi de zi mă ajută să-mi parcurg etapele/stagiile. Știți că sunteți cei mai tari. 🙂

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s