părerea mea.. zise-i eu.

lăsați-mă puțin să văd dacă înțeleg bine fenomenul ăsta al internetului.

am crescut cu mouse-ul în mână, că așa m-a pus doamna învățătoare – o femeie vizionară și deosebită, de altfel – îi mulțumesc pentru că m-a făcut să fiu „la zi” … dar… cred, tocmai pentru că m-am tot plimbat prin mijloc, c-am pierdut imaginea de ansamblu.

în fapt, mă gândesc acum la mai multe lucruri pe care le-am afirmat sau le-am scris despre diverse pe-aici sau prin alte locuri, pe internet și care probabil ar trebui să le fac un update.

nu numai că e vorba de vârstă, dar (chiar dacă recent participam la o discuție despre asta, și nu eram de acord cu susținutele) e vorba și de moment, de stare, de nervi, de ce-ți vine și pe cine-ți vine să înjuri. (așa-i cu ăștia mai imprevizibili și iuți de mânie)

al început să mă îndoiesc (probabil alții au fost mult mai rapizi și mai capabili ca mine) de fenomenul „facebook” – în fapt de fenomenul oricărei rețele de socializare.

e clar că acolo pe profil, te pui pe tine, cum altfel, te pui pe tine, cam peste tot unde te apuci să exprimi (scris sau verbal). acțiunile noaste vorbesc deseori despre noi, prea puțin despre alții, în esență.

și totuși, există acești hate-ri de persoane, care simt să iasă din carapacea lor. e dreptul lor la a se exprima, ce-i drept, dar și dreptul meu ca individ de a posta ce-mi suflă mie bila. dacă nu ești demn de statutul lui de „prieten” pe facebook, se poate rezolva simplu, cu un unfriend, cu un unfollow… știu și eu…

 

mă rog, după toată polologhia de mai sus, și iertați-mă dacă par beată, dar m-a cam turmentat lipsa asta de sens pentru multe lucruri moderne (așa-ș eu mai slab dotată intelectual, de nu le pot cuprinde cu mintea pe multe; ar trebui să stau acasă, nu, în cazul ăsta?) ajung la explicația/declarația unei persoane care-mi afirma că pentru ea (ca pentru mulți alții) facebook-ul reprezintă o modalitate de a ține legătura cu persoane/prieteni vechi.

tocmai – vechi. pe care deja îi cunoști, deja îi știi, deja te știu.

nu oameni care îți pun un lasou de gât pentru un share.

dac-ar fi să mă autoguvernez după propria-mi zicală de mai sus .. cred că aș rămâne undeva în jurul cifrei 6, maxim 10…

am rude pe facebook cu care nici măcar nu-mi dau Crăciun fericit. și sunt rude.

am oameni pe care nu-i văd niciodată în newsfeed și nici ei pe mine. sau alții care mi-au dat unfriend civilizat – aflu doar când încep eu să-mi curăț lista și nu le mai văd moaca, fiindcă existența mea i-a deranjat. ok, am înțeles, dar nu am nevoie să mi se arate în mod explicit că sunt desconsiderată de o persoană.

cred că doare pe undeva…

tocmai fiindcă un om nu o imagine. facebook-ul asta face cu noi – cel puțin asta sesizez eu: că ne ciopârțește după niște instantanee. [ mi-ar plăcea să citesc niște lucrări / studii academice despre treaba asta – pun pariu că sunt interesante! ]

azi suntem frumoși, azi ne stă bine, azi avem ojă nouă pe unghii, azi purtăm noii pantaloni, azi mergem la shopping… azi se transformă în tot timpul… fiindcă noi ne dorim asta cu ardoare și punem chestia aia acolo pe vecie, fiindcă ne-a plăcut de noi atunci. și-am rămas atunci. că acum suntem altfel și nu ne strofocăm, cât ne strofocăm să adunăm like-uri la ce-am fost atunci, să ne păstrăm așa o perioadă lungă de timp.

de devenit personaj e cel mai simplu.

în rest.. toate bune și la cât mai multe selfie-uri… nu?

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s