povești de adormit copiii și de trezit adulții

mă holbam spre câmpurile pline de plante pe care niciodată nu le-am cunoscut/recunoscut, dar despre care am auzit că ar fi grâu, porumb, viitoare floarea-soarelui și câțiva maci.

macii de i-am regăsit mai jos de Agigea, au rămas acolo. nu m-am dus la mare că așa e trendul, ci că acolo e casa și mama mă vroia acolo. da, a fost … ok … să zicem.

căutam și încă n-am găsit ceva care să mă mulțumească pe deplin… o carte scrisă bine. o carte bună. acum, e atât de împărțită ideea asta de bine, că ajungi la un moment dat să-ți dai seama că faci, ca multe altele din perioada vieții, o căutare tot pe cont propriu.

ce-i drept, nu am dat de vreo carte la fel ca alta ce-am citit-o, fiindcă am sărit din opuse în opuse, de la autori la alți autori care aparent n-au nici stilul și nici discursul la fel. dac-ar fi fost vreo influență  a unuia asupra celui prezent între palmele mele, cu siguranță n-am știut-o și n-am căutat-o.

dar nu mă refer numai la lectura dintr-o carte.

din când în când mai încerc să citesc câteva articole de pe bloguri/site-uri ce încerc să le urmăresc când am un răgaz, în speranța că voi da peste lucruri utile.

nu mă apuc să scriu aici, acum, drept a fi persoana pentru care informațiile deja au început să curgă prea rapid, raportat la punctele cele mai apropiate care le dau share. nicidecum, dar uneori, mi se par așa de evidente unele lucruri, încât rămân surprinsă că nu s-a trecut la o întrebare următoare sau un demers înainte…

mă regăsesc într-un ecran, unde citesc, cu dezgust, fraze standardizate, ce nu-mi spun nimic „personal” cu adevărat, deși e declarația și „povestea” unei dudui… pe semne, ar trebui să citesc despre o experiență particulară, inedită în tocmai caracterul său particular. în fapt, constat că dau peste fix aceeași cianură de ucis elanul – fraze frumos construite, le-aș putea spune chiar mistice pe alocuri… îmi găsesc așa ochii ridicându-se contrariați peste ecran și degetele se duc singure spre căsuța roșie să apese iiiiiiiiiiiii-X-sssssss!

da, fiindcă în afara faptului că persoanele respective au impresia că ne spun ceva cu totul minunat – o fi pentru ele, eu nu găsesc niciun motiv în plus pentru care să rămân pe rândurile respective. substanța asta mistică, care de fapt nu spune nimic, e fix …

dacă vrei printr-un articol să faci reclamă, atunci, cel mult la categoria asta s-ar încadra multeee articole pe care le-am tot citit. din zona profesii, reușite etc. unii îi spală pe cap pe alții pentru câte au reușit ei să facă datorită vreunui curs minune de 3 zile… serios?!

vine partea aia de-mi place mie cel mai mult : )) : )) … cu auto-motivația, cu pregătirea psihică pozitivă, cu auto-inducția, cu dezvoltarea personală.. = )) = )) = ))

apoi, la finalul unui asemenea articol, conchid astfel: dezgust, proastă scriere, nu o pot încadra niciunde, nici n-am înțeles de ce să mă duc la ăia să fac ce?!, nici n-am înțeles ce a rezolvat minunata de expune prin măreția cuvintelor alambicate nu știu ce… și am și uitat despre ce credeam că va vorbi articolul, citind inițial titlul.

când dau, navigând neregulat, dar periodic, peste articole care jur că ar putea să fie doar cu o altă dată și cu un alt titlu, iar pasajele doar rearanjate, jur că îmi vine mirarea și simpla întrebare… chiar toți oamenii sunt la fel?!

bineînțeles că nu, dar tot mă lovesc de aceleași „promovări”…

titlul ales de mine vine cumva din spatele poveștii de-aici… fiindcă asemenea texte, nicidecum bune de publicat sub egida unor site-uri .. cică de mare seriozitate .. (poate doar să demonstreze ce minte au ăia de le selectează), sunt exact ca atunci când îl pui pe un adult să-ți facă un copac și te trezești cu o schiță, mai nedezvoltată decât a nepotului tău dintr-a doua. da, am nevoie ca acești copii să adoarmă, undeva în universul lor mistic și plin de aceleași linii, trase regulat, la fel, ne-subliniind în fapt nicio evoluție și să se trezească acei adulți capabili de un text asumat.

cât despre cărți… căutam, caut o carte de/despre/cu vară, care să mă facă să mă simt moale, stând pe un șezlong cu o pălărie imensă pe cap, cu un pahar cu apă „îmbrobonată” pe el.. la umbra unei imeeense umbrele. și s-o devorez.

trecând la lucruri mai reale decât articole false aruncate în acest imens internet…

îmi place cum în orașul în care s-au băgat atât de mulți bani, s-a refăcut faleza, s-au adus vaporașe în golf, s-a împopoțonat faleza… gunoiul e la câțiva metri în stânga ta. nici nu-ți trebuie vreun efort să-l vezi.

ai terase luxoase pe malul golfului, unde oamenii te săgetează că n-ai tocuri sau ultimele haine de cauciuc pe tine, iar mai încolo, în spatele lor, ai miros de pipi, caca și multe altele…

am vrut să urc niște scări. atât.

nu, nici asta nu o poți face normal.

fiindcă nu există „făcut curat”. există… „aa, ne-ați luat primarul, ne-ați lăsat fără muncă, ciuciu curat”. sau asta e poate doar cea mai rapidă explicație pe care am putut s-o găsesc.

mai sus, după ce într-un final, urci… dai și peste vechile corăbii, dai și peste căruță, cal, cabană, dulapuri de muncitori păzite de cineva probabil noaptea, de altfel lăsate fără încăperi în care să șadă… și găsești alte realități luxuriante… baruri, cafenele, restaurante, simple, etajate, dublu etajate… iar la 3 m, măsurat, lângă, pică vila peste ei.

se dărâmă. ăsta e adevărul. asta e radiografia cea mai seacă a ceea ce înseamnă Constanța, zona de interes turistic, azi.

pun umbrele, ca să acopere viziunea oamenilor ce plătesc bani grei pe o cafea sau un frappe.

oameni încă mai locuiesc prin camere care nu-s prinse deja în moloz. de multe ori îi vezi la etaj. au curaj, nu glumă. și nevoi. ca noi toți. nu-s de blamat…

treci mai departe, îi lași pe ai lor cu durerile lor între mâini și tâmple, sperând că uiți, că treci, că doar viața până la urmă e singulară și oricum fiecare-și vede de-ale sale… doar faci și tu ce fac alți încă 6 miliarde ca tine…

dar… n-ai unde.

că n-ai unde sta.

la propriu.

merg și găsesc să mă pun pe vestigiile romane aruncate prin parcul care acum nu mai e aranjat… n-am bancă, deci, în lipsă de nimic, scot nesimțirea din buzunar și profit de absența ochilor, iar într-un final mă așez. beau niște apă, plec mai departe după micul răgaz.

rămân cu aceste amintiri și cu impresia că la mine în oraș, deși se zice că-i de moși, e mai bine… sunt mai multe bănci, chiar dacă-s concentrate la cucuiata din deal, pentru unii. dar măcar sunt. a. și avem și flori. iar clădirile dărâmate nu zac în stânga celor care se plimbă pe lângă ele sau doresc să ia un prânz. pe lângă ele trec mașini, că-i șoseaua. într-adevăr, am auzit nu doar o dată, afirmații că e urât ca prin mijlocul orașului (în fapt, nu-i ăla mijlocul… acolo-i doar șoseaua) să treacă turiștii și să vadă asemenea clădiri.

mijlocul orașului e în fapt altul.. un parc întreg.

an de an interesul pentru orașele mari îmi scade. cel puțin cele de câmpie și cele de la noi. mai am de văzut N-V și-atât din țară. o să scriu și despre ce voi vedea peste graniță. când va fi cazul. cert e că încep să apreciez din ce în ce mai mult comunitățile mici, sătești sau comunale, unde oamenii-s mai tâmpi poate, dar mai harnici.

cât despre litoralul românesc…

am trăit acolo, iar acum nu recomand nimănui sănătos la cap acest loc drept potrivit pentru o vacanță. fraților, duceți-vă la munte, nu știu.. oriunde vreți voi, dar nu la Mamaia… despre Vamă : )) : )) .. o. nu.! nu o să vorbesc despre cabanele și canapelele albe din Vamă. ultima oară dansam la cortu’ gazelor de șist… dar s-au pierdut și mai mult vremurile acelea. plus că… atunci începea să vină spuma cocălarilor. de-atunci, s-au „îmbunătățit” multe.

sunt într-adevăr și alte stațiuni pe litoralul de la noi, dar puține mai merită cheltuială azi.

cât despre argumentul grupului… aruncați de 2 ori ochii la oamenii de lângă voi.

[ acum ceva timp găseam pe internet un clip, atât de adevărat… chiar și cu toate modificările ce s-au realizat, nu zic nu.. căci s-au aranjat faleza și multe locuri din câteva zone ale centrului turistic al orașului, încât el rămâne din păcate, de actualitate; progresele se văd, dar se văd și mai mult punctele în care lucrurile nu au fost terminate; cică din cauza proprietarilor care nu-i lasă pe cei cu reamenajarea să le intre pe spații… o variantă. ]

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s