.. ne amintim de amintirea oamenilor

vine un timp în viață când îți amintești de amintirea oamenilor.

și-ți amintești de ce aveau dreptate.

unu’ la un moment dat mi-a scris din Vamă, beat. m-am înfuriat atunci, eram prea mică ca să înțeleg. mi-a spus că dorințele sale deocheate vor fi probabil cele mai sincere lucruri pe care îmi va fi dat să le citesc/ascult/aud.

nu se referea, cred, la cât de special sau nu era vezi Jane el în viața mea, ci la condiția umană transpusă în exemplul său, cum era el în acel moment și ce voia, ce spunea, ce-și dorea, cum o făcea.

și avea dreptate.

rare sunt chipurile, gândurile și „onestitățile” sincere azi…

mi-e dor să zac la Humanitas, să-i ascult pe zăpăugii ăia de Pleșu și Patapievici… deși niciodată n-am zăcut, că aveam furnici în urechi de la ce ziceau și limba dădea să-mi iasă afară din gură, dar…

e frumos să-mi amintesc de-un dor mai vechi, de câteva săptămâni…

și de oameni.

oameni care fac ceva și care mișcă universuri ale altora ce nu se mai pot mișca…

îl chema Andrei. avea vreo 32 parcă pe-atunci.. și era în Vamă ultima oară când am vorbit cu el. beat, sincer. măcinat. om frumos și… în viața sa, activ luptător.. !

și mai am și acum pixurile și jucăria de căței de la el..

Anunțuri

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s