un simplu caiet

m-am întâlnit recent cu un prieten ce spunea că era impresionat că m-am apucat să scriu articole despre un job, eu care în viața mea nu am făcut asta până acum, nu făceam asta and so on.

da, așa e, ba mai mult mi-am explicat atitudinea asta de „wow” ce-o am toată ziua.

așa ești când nu primești, când tot ce faci e să dai, să tot dai și mai mult din tine, iar la schimb nu vine absolut nimic ce să te liniștească sau bucure cât de puțin.

dai din tine sănătate, implicare, putere tot mai mare de a rezista, liniștea ta, dai din tine acel sentiment de „lasă mă, că sunt eu mai înțelegătoare decât celălalt” și tot continui să dai, ajungând să nici nu mai realizezi câte tot dai și dai.

nu se mai pune discuția de receptivitatea celorlalți, căci în anumite locuri, nimeni nu te vede. te vezi doar tu, ofilindu-te încet, dar sigur – la fel de sigur pe cât știi că la salariul ce vine vei avea același sentiment gri că ai dat din tine lucruri prețioase, ce probabil ți-a luat ani să le consolidezi pe niște bani ce nu semnifică mai nimic, fiindcă știi că ți-ar mai trebui. e mercantilă vederea asta, gândul ăsta, inclusiv el toacă și seacă din tine resurse, dar ce să-i faci, ai chirie de plătit, ai casă de întreținut, pe românește te ai pe tine de întreținut, ca să reziști acolo unde (te alini singur) știi că e doar o etapă.

prin minune, a venit vremea să primesc, iar eu neștiind cum să reacționez la așa ceva, reacționez (poate) zgomotos pentru unii, vizual sau auditiv, cu zâmbete prea largi sau ochi prea mari, cu prea multă recunoștință, ceea ce m-ar face ridicolă în fața lor, ciudată sau pur și simplu „cave girl”.

mi-e tare dificil să descriu starea ce se caracterizează ca mai sus, fiindcă simplu – nu sunt obișnuită să primesc fără să țin capul plecat sau cu rușine, iar ceea ce tocmai am adăugat face diferența.

da, am primit bani ajutor de la prieteni, am primit tot felul de lucruri ce le-am cerut (au fost și acele clipe când am cerut explicit ajutor și mi s-a spus în față nu, deși era la degetul mic să fiu ajutată, dar … riscul simțit de persoana respectivă era poate mult prea important și îi ataca prea mult propriul ego) și tocmai cu acel sentiment de ultim om rămâneam în gură oricât de mult mă animau oamenii și încercau să-mi spună „E ok, lasă, îmi dai tu când poți.” sau „Stai liniștită, nu e nicio problemă.” și tot felul de fraze din același registru.

când am călcat prima zi în actuala firmă, printre primele lucruri spuse în Induction a fost faptul că avem acces la câteva articole generale de papetărie, pentru uzul nostru, la nevoie. faptul că am acces fără să completez un raport, fără să trebuiască să vorbesc cu nu știu cine pentru aprobare sau să îi spun managerului meu că plec până la 1 să iau un caiet, mie-mi spune multe despre firma asta, mai concret despre principiile după care lucrurile sunt guvernate aici:

faptul că se are încredere în mine ca și angajat că nu vin cu sacoșa și iau chestii se leagă ușor cu faptul că oamenii sunt rezonabili, ba mai mult își permit să consume bunuri în timpul liber fiindcă muncesc pe sume ce li se potrivesc.

guvernarea e bună din moment ce oamenii sunt la fel de liniștiți every morning!

merg la HR și văd fețe simple, zâmbărețe sau bine dispuse fără hlizeală.

nu aud bârfă de doi lei și nu văd hoaște de-ălea cu mutre ridate de la răutatea din ele, gata să scormonească răutăți la adresa acelei persoana ce tocmai intră pe ușă și fiindcă plouă afară are murdărie pe botul pantofului. lumea își vede chibzuit și relaxat, civilizat, de existența sa.

faptul că am libertatea, ce mi-o asum și înțeleg la rându-mi într-un mod modern, fără să abuzez de acest drept, fără să fiu egoistă, să merg să iau un simplu caiet, da, fix lucrul ăsta minor mă face să mă simt importantă aici și în același timp, apreciată, respectată și făcând parte dintr-o lume funcțională.

și nu, nu mi-au lipsit rechizitele când eram mică.

Reclame

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s