cum adorăm vestul și suntem furați ochiometric

sesizați construcția titlului, „cu piciorul stâng”, dar nimic n-am așezat degeaba. ! f recent, cunoșteam oameni (în tren, suficient cât să „guști” auto-rezumatele/caracterizările vorbitorilor despre sine și reușitele sau eșecurile lor, cu inflexiuni, senzații și adevăruri peticite după colțuri, așadar având ce să afli… dacă vrei să le scoți afară): capabili, „tocilari” [veșnicul portret al omului […]

eu și ciorile

Unde-s oamenii ăia care nu te fac să te întrebi dacă te suportă sau nu, care nu te fac să te îndoiești de tine, care nu te lasă niciodată cu privirea aruncată pe spatele lor în timp ce traversează trecerea de pietoni, gândindu-te dacă e real ce se întâmplă sau dacă e reală atitudinea lor? […]

referințe

Mi s-a spus sau mi s-a indus că vorbesc despre alții. Eu consider că orice din jurul nostru are la bază referința umană. (Nu urmăresc să port un discurs spre descompunerea criticii. Urmăresc să scap cât de mult pot de ea. Dar uneori, evidența e prea șocantă. Nu mă pot abține, în acele cazuri. Dar […]

băiatul care vroia să treacă strada

eram pe cealaltă parte de drum, când îl zăresc în scaun cu rotile, așteptând să treacă strada. mașinile goneau fără să aibă vreuna vreo intenție de a încetini. mai e nevoie să mai continui? îi zăresc fața resemnată „că așa e în România” și încerc să îi prind privirea. reușesc, îi mimez dacă vrea să-l ajut. […]