Comando cu manichiură

23:42

Stau într-un jilț. Mănânc cam țărănește dintr-o mozzarella și dintr-o bucățică de șuncă, cam cum arată telecomanda unui tv, azi. Nu prea mare, nici prea groasă. Mușc și mai scriu. Probabil imaginea te face să te gândești (cel puțin pe mine m-ar face) dacă nu umplu tastatura de grăsime. Nu, am grijă cum apuc bucata.

Cum de-am ajuns să fac asta? 😀

Destul de lejer, aș fi tentată să spun scurt. Chiar m-am surprins mai devreme când am revenit aici, cu ultimul meu articol. Se putea mai rău între timp. A fost, pe alocuri, iar ca-n vălurile mării, dar parcă de data asta marinarul din mine a știut mai bine cum să navigheze prin furtuni. În fapt, hm, chiar mă surprind pe mine spunând asta, fiind știu cât de adevărat este, doar că nu mi-am dat seama până acum de asta sau n-am spus-o conștient, în cuvinte.

Mă fascinează bucata aia ce începe la Brașov și merge prin Miercurea Ciuc mai departe. Zici că e altă lume. Zici că e altă Românie, zici că pur și simplu ai trecut o graniță. Și cumva chiar ai trecut o graniță, doar că acum ea a fost redefinită.

Fir-ar.. am uitat fix scobitorile. A și mă spălasem pe dinți. Am uitat și asta. Cu parolele vieții și recuperarea.. HA! Dar am ață dentară!

Mă uitam azi la toți pomii dezgoliți. Ce-mi place mie verdele, dar vai, cum îi de văzut zona aia toamna! Nu știu cum de am uitat… Am mai fost o dată, acum câțiva ani, cu același tren și tare frumoase am găsit locurile de care spun și acum.

De cum am ajuns, imediat m-am gândit să revin și când. Aici e de stat. Aici e de stat, și semănat, și așteptat, și de arat, și iar de semănat.

Mi-a rămas în minte un tânăr coborât sus în deal la Toplița.. stătea de parcă avea 3 ani, cu mână-i ridându-se la încheietură, sprijinindu-și capul greu, rezemat de geam, plecat odată cu el – și în același timp, în fiecare fărâmă de armonie zărită pe geam! Avea aceiași 3 ani de vreo 25+ poate, iar fascinația era atât de vie. Oboseala instalată mai târziu parcă-i continua povestea – dormea așa de profund, că atunci când schiurile mele i-au aterizat aproape în cap, el tot dormea. Fratele său (?) un blond teribil și niște ochi de roșcovan, curioși, timizi totuși și pistruiat, pătrunzător și tânăr de tot în spirit, licean l-aș putea numi, deși cred că era mai mare, n-a schițat nici el vreo problemă când m-am dus cu mii de scuze să le iau de acolo. Vorbeau cu accentul zonei și erau așa de liniștiți. Când a coborât, somnorilă mi-a spus să-mi petrec timpul frumos și mi-a dat ultima gura a lui de apă, cu tot cu sticlă.

Mi-a plăcut să-i văd. Alături de ei, în spate, stăteau doi surzi. Ea o roșcovană veritabilă, pistruiată și cu părul creț, slabă. Ce mai – o frumusețe! Râdea. Dar cred că ei nu-și auziseră niciodată râsetele lor. El un clasic burtos de la berea cu băieții de la colț. Dar nu era gras, doar fălcănos. Habar n-am unde au coborât, îi mai zăream și auzeam printre rânduri, în timp ce-l citeam pe Ruba. Pe când Ruba nu vedea, cei din jur nu auzeau… și mă gândeam fix ce frumos râdeau de fapt amândoi. Erau nostimi! 🙂

Surpriză mare mi-a fost să ajung la destinație și să am parte de oameni frumoși și buni. O doamnă a chemat și pentru mine un taxi, iar la Recepție, tânăra-mi plăcea cu modestia sa. Era ca un om care nu voia să deranjeze, deși cu siguranță avea mai multă energie în ea ca mine la ora asta.

Am intrat. Și-am rămas! Am rămas cu mintea ca un pop-corn. Era spațioasă și imediat descopeream că e perfectă, perfectă pentru toate activitățile ce am să le desfășor și ce mi le-am propus pentru zilele acestea libere.

Până să despachetez și să desființez astfel bagajul, pentru a le pune peste tot, la locul cuvenit, pe toate, mai vedeam câte-o lampă, veioză și ce să vezi, descopăr că draperiile ascund o măsuță, de fapt 2 măsuțe, de fapt treeei mășute. :O

De ce atât de multe măsuțe?!? Mă uit la cameră înapoi și-mi dau seama că pentru un cuplu, ar fi făcut avut sens măsuțele, dar doar mie, mi s-au părut multe. Cel mai mult mi-a plăcut măsuța de la perete, opusă scaunului de bătrânele pe care te legeni și voi face și eu asta mâini dimineață. Mi-am așezat biroul pe ea. Laptopul și șunca mea, acum. O iau imediat. Hm, bună mozzarella asta..

Aștept să ningă. Va fi epic să tastez sau să fac examenele de final de capitol la Cisco și să mai arunc un ochi pe geamurile mari și cu forme neregulate. Sigur va ninge. Într-una din zile. Simt și atrag asta. Bine, scepticilor – le dau satisfacția argumentului vremii și perioadei în care ne aflăm, mai ales și zona, ce-i predispusă la asta evident.

Mă uit în jur și parcă în fiecare colț al camerei văd altceva. Dacă legănatul de mâine, cu cafeaua în brațe, înfofolită în pătură și cu Ruba din nou între degete, mă face să mă simt cozy, biroul meu mă face să mă simt o regină care își scrie scrisorile, citește ce a primit și face planuri, iar geamul-geamurile și situarea camerei mă face să mă gândesc mai specific la camera reginei din Peleș – ați fost la Peleș? Ați văzut camera sa, cu tavan înalt, cu acel podeț pentru pian, unde îl invita de nenumărate ori pe Enescu (de altfel un prieten extrem de apropiat al ei) pentru muzică, recitaluri, exerciții, meditații etc. Lumina aceea mi-a rămas verzuie caldă în memorie, cu iz de roz, și-mi place.

Colțul meu nu e nici pe departe atât de sofisticat, dar uneori mai contează ce facem noi cu lămâile vieții, așa că eu am zis că acel verzui gălbui cald s-ar regăsi cumva și aici. Poate de fapt e în mine 🙂 E mai mult decât suficient.

Mai e masa din mijlocul aceluiași spațiu – v-am spus că sunt prea multe mese – de care nu plănuiesc să mă ating. E mai mult așa spre stilul de business woman.. Iar eu sunt aici relaxation woman and ~dichisation~ woman 😀

M-am înșirat cu toate drăcoveniile de lucruri de le-am cărat după mine (jumătate din bagaj mi se pare că-s doar produsele din baie – I know, don’t ask :/ ) tocmai având în minte, specific, momentele de răsfăț cu mine. Băi îmi place să fac baie. Cred că trebuie să spun asta ca ceva solemn și foarte important. Fiindcă apa și săpunul joacă un rol esențial în viața mea. Mi-e lene mie uneori să mă tot clătesc pe cap de atâtea ori atunci când îmi curăț și părul, dar… Ce e asta?!? HM. Ne ambiționăm și gata. Mâine cine e frumoasă? Și curată pe deasupra!

Un gând m-am trezit că-mi aducea suspine. Un om. Căruia cred că am să-i mulțumesc pentru cunoștințele ce mi le-a insuflat, în felul său, unul foarte toxic. Cumva contribuția lui în viața mea, doar poate a grăbit favorizat mersul lucrurilor (deși încerc mai degrabă să cred că toate vin la timpul lor).

Lipsește ceapa. Mamă ce bună ar fi mers ceapa cu slănina/șunca asta. Nu comentați. N-am mâncat decât 3 covrigi azi, am făcut foamea și aproape că nici apă n-am avut. De ce? DE ZEBZEACĂ. 😀 😀 😀

Totuși într-o zi poate nu va mai exista acel gând.

E fantastic aici! Jur. Abia aștept să revin! Abia aștept mâine să descopăr priveliștile. E pe un versant așa, urcă nițel, tare lin în pantă și din mica plimbare până la magazin, acum seara, deja sunt super entuziasmată.

Și-ar mai fi ceva despre care ar trebui să scriu! Despre Primul Crăciun la București, cu ai mei (!!) la București. Și despre Primul Crăciun când am eu luminițele mele la geam. Și despre prima dată când mi-am făcut manichiură semi-permanentă, răsfățându-mă la salon!

Până data viitoare, noapte bună!.. probabil mâine 🙂

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s