a venit timpul :)

cu tot cu zâmbet, da 🙂

mă uit la părul meu, la vârfuri și îmi răsare zâmbetul gândindu-mă instant la de ce e așa; de mult nu s-au mai jucat nuanțele prin el, fiindcă acum mult, foarte mult timp obișnuiam să înot sau să stau la plajă atât de mult încât aveam un soi de „curcubeu” al blondului în cap.

dar s-a întămplat!

după 7 ani, pe 1 iunie, acum, mi-am făcut primul abonament la înot. poate au fost vremuri și când uitam de bunătatea asta de sport și beneficiile lui, dar succesiunea timpilor m-au pus înapoi pe calea fericirii.

Fericirea mea costă doar 170 lei lunar. condițiile sunt bune și am ce e nevoie – apa frige rău dacă nu ești atent când potrivești robinetul 🙂

trecerea anilor ăștia a fost prea tumultoasă, dar abia acum încep să mă recunosc la loc/din nou.

la un moment dat, literalmente după o perioadă de prea mult plâns – fizic, am rupt/tăiat legăturile. îți vine cel mai greu să rupi legături când ai impresia că acele vise te definesc.

iar când vezi că ești mai mult de atât, că te întorci de fapt la cele mai adânci și personale vise, atunci când ești lăsat în curul gol, atunci realizezi efectiv cât ești de bogat de fapt.

a fost suficientă doar o suită de 5 relații eșuate, fiecare de 2 ani almost, 4 locuri de muncă ce mi-au scos untura pe nas și m-au exploatat ca pe un tigru de circ, lipsa multor oameni orientați spre bine și/sau umani (e o întreagă discuție argumentată despre oameni, mult prea lungă și personală de pus aici) și multe locuințe schimbate ca să știu că actuala garsonieră ce mi-o permit singură, în chirie de aproape 4 ani e cel mai potrivit spațiu, că locul de muncă unde sunt acum e în sfârșit locul ce-mi oferă respect și astfel glumele colegilor pot fi ele cât de acide vor și că toată bucuria mea va veni fix din ceea ce sunt. cum se spune?! că trebuie să pierzi tot, ca să (îți dai seama că) ai tot? n-am pierdut financiar, am pierdut emoțional, motivațional pe alocuri și cumva s-au format câteva cicatrici, dar vorba ultimului nu? „Ești puternică.” și n-a spus-o cu bucurie, ci mai degrabă cu vocea tremurândă.

mi-am setat – a venit natural prin prisma a ceea ce am ajuns să fac zilnic, din plăcere pentru bicicletă, înot și alergare, un nou obiectiv – cu seninătate și nu cu determinarea să câștig mi-ar plăcea să merg la Triathlon.

acum alerg 12km, înot o oră, merg cu bicicleta zilnic 25km. voi reveni cu update pentru următoarele realizări sau puncte importante de pe traseu.

cineva îmi spunea că trebuie să tai „gândește-te să” din expresia fotografiei. eu aș spune că fiecare pas e foarte important. important e să existe, să-l faci să existe.

🙂