15 decembrie 2014
cine sunt
poate odată mă numeam emițător, mă numeau alții motor, dar acum sunt doar un spectator. unul flămând, însetat de oboseala așteptării și curios. prea curios, ca pisica care-a murit din cauza asta. sunt un spectator gata să primească orice. de multe ori chiar și dacă nu-i place tot ce vede, încearcă să analizeze și bunul, și mai puțin satisfăcătorul…
un simplu spectator în multe privințe. doritor de act și doritor de mai mult. mereu am fost doritoare de mai mult. iată un defect. mă întreb dacă e același lucru să mă declar mașinist al cortinelor. dar probabil că nu. așadar, până la următoarea fază a cercetării mașinistului, rămân la spectator.
ce-și dorește acest spectator…?
un act cu patos, cu vână, cu inimi, cu substanță/esență/culoare/nuanțe. un act care să-l trezească și să-l facă să urce… pe scenă.
dar… mai e mult până atunci…
4 decembrie 2014
mărturie, aș fi numit-o
dar era cam mult și cam nepotrivită pentru un post de sine stătător, fiindcă nu se lega de nimic, n-avea temă centrală, iar de spus ceva… spunea ceva opțional.
de ceva vreme lucrurile în viața mea s-au mai reglat.
am primit ceea ce nici nu îndrăzneam să cer, deși undeva în adâncul meu, mi-l doream înapoi, cu toată tăria și forța și puterea. s-a întâmplat probabil ca după mult timp, de dat în cap, viața să-mi mai dea și lucruri frumoase. nu m-am decis dacă să cred în teoria că dacă gândești negativ atragi negativ, legată specific de perioada mea anterioară. dacă așa a fost, atunci ar trebui să mă gândesc și mai anterior – ce a schimbat câmpul de atracție? marea? acasă? pauza? relaxarea? a fost așa de puțin.. doar o lună.
dac-ar fi fost așa, atunci efectele sunt importante de notat – cel puțin pentru mintea, oamenii din jurul meu și viața mea de zi cu zi.
s-a mai stabilizat marea. s-o fi schimbat anul măgarului sau în ce an chinezesc om fi.
nu mai caut explicații. le caut inconștient.
mă bucur că trăiesc perioada asta, cu mai multe puncte de sprijin, cu ceva mai mult zâmbet, cu mai multă siguranță pentru mine (nu locală, nici temporală, nici omenească, nici profesională) și cu liniște și calm înăuntru.
am mai ieșit din groapă, datorită mâinii și mâinilor care s-au întins către mine și sunt recunoscătoare pe vecie celor ce au făcut asta, deși nu sunt perfectă, fiindcă au salvat un om. am mai urcat puțin – un pas micuț, spre determinare, planificare, motivare, încăpățânare, răbdare, viitor, perseverență.
dacă mi-ar merge așa cum mi-a mers perioada asta, și de-acum înainte, ar fi minunat. n-aș mai avea nimic nevoie de la tine, dragă viață, nimic să-ți cer cu ardoare. fiindcă mi-ai da suficient, cât să pot duce, atunci când tu știi că e momentul.
oameni ce aveți grijă de mine, să știți că faceți o milostenie.
10 aprilie 2014
M-am hotărât să mă fac bine. E un fel de terapie, dacă vrei. Scriu, nu pentru alții.
După ce-am auzit-o pe Drăgan azi, vorbind despre Cărtărescu – că-i un sac fără fund, că-i scriitor făcut din scriitori, mi-am luat gândul că voi fi o mare scriitoare sau că voi deveni cine știe ce om de cultură.
Dar rogu-te acceptă-mi vindecare. Scriu pentru mine. Vrei să critici, critică, dar mai întâi… 
Povesteam cu cineva, acum câteva zile, că simt și am impresia că etapa din viața mea în care ceilalți mereu aveau grija mărmurită de a îmi spune că simt că e o problemă cu modul în care mă „venerez” în trecutul meu glorios, fiindcă nu mă pot adapta schimbărilor naturale care intervin în viața mea, e pe cale să primească un sprijin prin ceea ce voi spune: de multe ori nu iubim doar imaginea noastră mai bună; tânjim vehement spre a ne mobiliza pentru a ne apropia faptic de acea imagine. Nu venerez o imagine*, venerez puterea și forța, mai ales energia, determinarea, curajul și implicare ce-o aveam acum câțiva ani, și sunt puțini. Dar i-am trăit intens. Măcinată de dorința și frica de a nu mă pierde. Probabil că eu m-am ținut cel mai mult minte, dintre toți oamenii care ar fi trebuit s-o facă. Chiar dacă uneori, și doar uneori – dau dreptate unui alt cineva care afirma „Oamenii se gândesc la noi mai mult decât credem noi că se gândesc la noi..”, tot nu mă las convinsă fără să mă întreb și să mă gândesc mereu la unele lucruri ce nu le-am simțit ușoare și pliabile pe-ntreg mersul vieții.
*imaginea-i imagine, nu-mi spune decât ca o relație matematică pusă pe hârtie că 2 + 2 = 4 / 5? însă interpretarea umană a acelei relații, conexiunile pe care le face și mai ales ce înțelege prin simbolurile respective. imaginea = 2d, simbolul = 3d, dacă vreți mai simplu. eh… eu ador simbolul** în cazul ăsta. și la simbol pot găsi și alte sinonime, dar mă plictisesc să dau atâtea explicații… păi de ce le mai dau? pentru că sinceritatea e ceva frumos, ce rar mai întâlnesc azi. îmi place să mă mențin sinceră.
**țelul, modelul, idealul etc.
mulțumesc. ib.
19 mai 2013
Fiecare om mă face să realizez ceva nou. Astfel cred că învăț de la oricine, măcar un singur lucru.
Astfel le dedic recunoștința mea, aici. Nu contează restul.
Contează ce rămâne bun după o conversație în care zâmbetul se naște.
Văd, miros, ating, gust, diger… mă îngraș 🙂 iar eu zic că vreau să aleg lucrurile bune care să se depună pe mine..
trecător pe drumurile altora 