pițipoancele

pentru început: cf. http://dexonline.ro/definitie/pi%C8%9Bipoanc%C4%83

pițipoancă, pițipoance s. f. tânără ușuratică. 
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ca să stabilesc lucrurile de la capăt de drum, am să argumentez de ce și pentru ce, mai bine zis pentru cine, folosesc eu acest cuvânt.

de ce e important – fiindcă în viață nuanțele cântăresc mai mult decât culoarea de bază. părerea mea.

despre ce vom vorbi azi? despre de ce toleranța (și voi nuanța suficient contextul în care sunt sau nu tolerantă) nu e una din etichetele mele răsunătoare.

ieri m-am aruncat într-o discuție cu o persoană, pe facebook. eu subliniam nuanța, ia sublinia problema mea cu toleranța.

evident, am abandonat amândouă discuție, căci nu avea vreo finalitate. azi mi s-a zis că eu nu accept ideile celorlalți în general, iar persoana care a susținut asta a spus-o pentru că s-a lovit de momente de inflexibilitate din partea mea. într-adevăr, nu sunt persoana care să accept orice discuție cu altcineva, dar întotdeauna am avut un respect și o admirație pentru cei care și-au structurat discuțiile argumentat, chiar și prin valori subiective sau idei care nu sunt tocmai științifice. dacă cineva mi-a stat în față și mi-a prezentat argumente gândite, tot respectul pentru acel om. ca să fac ușor de înțeles totul, eu vorbeam despre de ce „modelul și forma farului nu se potrivește cu restul peisajului”, iar celălalt emițător era on-air cu „procesul de fabricație/producție al farului respectiv”… cam așa – în asemănări metaforice, au stat lucrurile.

n-am să fiu și nici n-am fost vreodată susținătoarea prostiei și a falsului. dacă tu vii și-mi spui mie că vrei să faci lumea să meargă pe bicicletă, vino și spune-mi asta într-o formă mai „arhaică” dacă vrei s-o spun așa… singurul motiv pentru care prezint drept arhaic opusul sexualității care se promovează sub absolut orice mod de prezentare azi, este faptul că mi se par valorile/conținuturile/ideile non-sexuale atât de distanțate de ce-i acum on-line încât n-am găsit un alt atribut.  peste tot văd atât de mult glamour promovat kitschios, încât glamour, ca mii de alte cuvinte/concepte/idei/atitudini trebuie constant reamintit în mintea spectatorului, drept ceea ce e și a fost întotdeauna, de fapt. ok, știu că se împrumută chestiile între culturi și subculturi și știu că există o migrare și transformare constantă a valorilor pe care, spre exemplu, segmentul modei le impune în fiecare perioadă de timp și specific stilului abordat de oameni în acea perioadă de timp (câteva exemple: anii ’60, ’80, 2000, acum etc.), dar e o adevărată provocare și are importanța cuvenită să deosebești kitschul de ceea ce e veritabil și autentic indeed. nu degeaba Constantineasca de la mine de la facultate bătea atât de mult moneda pe așa ceva.

e și mai clar când îmi amintesc câtă importanță are să înțelegi contextul în care au fost scrise textele marilor filosofi care au dat naștere unor trenduri politice de-a lungul veacurilor. astfel nuanțele cele mai potrivite caracterizează un succes în acuarelă… și greu le găsești. vorbește până și Gombrich de așa ceva.

contează, bineînțeles că contează atât timp cât tu mie îmi învelești o idee super bună într-un ambalaj super prost. poartă nene fustă pe bicicletă, dar uită-te mai întâi câte fete și mai ales ce tip de fete umblă cu biciclete azi. sunt multe cărora li se simte și le iese prin pori autenticitatea, faptul că sunt ele însăși și nu fac reclamă de prost gust cu craci goi la niște firme de măcinat bani, ce oferă calitate slabă. susțin autenticitatea, susțin buna informare, susțin profunzimea și frumusețea vieții, susțin dorința și libertatea și determinare oamenilor în general, femeilor în particular, de a trăi frumos, dar nu susțin prostia, copierea, copiatul, plagiatul, lipsa de substanță și împrumutul cultural non-valoric, doar de dragul lui „că așa e la modă”… noțiunea de cool pentru mine are o cu totul altă semnificație – ești cool când ești tu, când pătrunzi valorile pe care le porți ca sens, ca semnificație. dacă porți o insignă pe rucsac pentru care nu cunoști numele personajului sau măcar câteva date esențiale despre ăla – cine-a fost sau ce-a făcut în linii foarte generale, ai toate șansele să te fac prost, cu dezgust grav.

da, aici se termină limita mea de toleranță. și mă mândresc prin asta. nu am nimic cu negrii, ungurii sau ce minorități mai urăsc oamenii din jur, nici măcar nu am vreo problemă cu homosexualii sau transgenderii sau mai știu eu ce popoare islamice, deși acolo da, recunosc că nu împart valorile lor cu privire la cultura lor de a trata femeia, dar nu mă iau de ei pentru asta, în schimb mă iau de un emo retardat pe care îl văd că vrea să se arunce de la etaj, cum s-a aruncat unu’ din blocu’ unde stau, acum 2 seri.. de la 6. e o întreagă discuție de ce unele culturi reapar în niște contexte în care nu consider că-și au locul… fiindcă există valori în lumea asta care chiar te pot scoate din rahat, dacă simți că viața ta e chiar plină numai de așa ceva. iar o altă discuție uimitoare despre ce creează contextul favorabil culturilor respective, mai ales cât de reale sunt informațiile pe care oamenii le percep, cât sunt fabricate media, câte nu, câte probleme chiar există în realitatea, care-i linia care marchează diferența dintre problemă socială și problemă personală… etc.

îmi place diversitatea, dar nu îmi place kitsch-ul. e o mare nuanță care redă marea diferență dintre a face o filmare cu niște fete și a face o filmare copiată după niște idei din străinătate, „care vinde” și care nu le face pe fetele respective decât să pară penibile. ce treabă are semnul păcii într-un clip cu biciclete – facem asta ca să nu menținem plictiseala în cadrul filmului?! cu tema principală – promovarea mersului pe bicicletă?

cum de tipele din reclamele reușite gen Peroni pot să fie aibă asemenea calitate în atitudine? o altă discuție și analiză de ce ele sunt ok sau de ce-mi plac sau de ce regizorul și echipa de filmare diferă categoric față de amatorii de la noi (există excepții, se știu și sunt recunoscuți bineînțeles, dar ei nu se ocupă cu promo-uri de genul videoclipului Până dimineața, care e de fapt reclamă ascunsă Love Plus…)

dacă-mi pui niște pițipoance [ = fete trăite în puf care duc lipsă de autenticitate, copiază atitudine și cam orice văd pe net sau prin revistele glossy pe care le cumpără (deși în reviste nu e chiar atât de rău, am prins pe mână reviste ce se respectă, prezintă fotografii deosebit de frumoase, care nu dezgolesc femeia de mister, chiar dacă e sumar îmbrăcată și care folosesc modele într-adevăr alese), fără să aibă într-adevăr cultura acelei atitudini; iese un terci la final! pe care eu îl văd defilând în fața ochilor… no way… ] într-un decor oricât de aranjat și stilat ar fi, li se va demonstra lipsa personalității foarte curând. așa e firescul care guvernează totul. dar bine că există artiști care preferă și genul ăsta de modele.

da, o lume alcătuită din oameni e diversă și pot fi acuzată de conservatorism, dar niciodată nu voi da din mână cioara din mână pe aia din par. așadar ca să-mi risc valorile morale și preferințele care mă fac să simt ziua mai delicioasă doar de dragul de a mulțumi niște persoane care nu mă consideră deschisă la minte, să le fac să creadă că sunt de acord cu îndemnurile lor spre a fi mai tolerantă, îmi trebuie foarte mult, aproape imposibil de cuprins. prefer să rămân în amintirea fetei studente din Cluj, întâlnite în tren și în amintirea cunoștințele mele ca fiind o intolerantă sau o persoană  care e rea și critică. nu am să renunț să tot caut pe străzile acestui oraș femei care-s adevărate simboluri de feminitate și eleganță. n-am văzut vreo femeie îmbrăcată cu stilul liniilor clasice sau în costume frumos croite pe corpul lor să nu mai fie la modă… n-am văzut gentlemeni care să pară demodați în orice bătaie de vânt, din orice secol vreți voi.

așadar, am să văd moda pițipoancelor picând grav, cum au picat acțiunile la bursă de la RMGC în următorii ani. ceea ce mă va bucura enorm de mult. dar poate ajungem ca în Hunger Games și eu dispar din peisaj.

deci sunt o intolerantă. 🙂 pentru că mi se făcea rău de la lapte praf, când eram mică. iar o discuție despre cât ne mai permit resursele să mai fim natural-addicted și liberi, ce vrând să însemne pentru fiecare natural și dacă am fost vreodată sau suntem sau vom fi vreodată liberi… dar ne reinventăm, a apărut plastiglomeratul și eu voi rămâne în urmă.

Anunțuri

O părere la “pițipoancele

  1. Pingback: intoleranță 2 | trecător pe drumurile altora

Împarte gândurile tale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s